Miza blocajului de la CSM. Numirea lui Pivniceru, doar o etapă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Victor Ponta a anunţat, imediat după remanierea guvernamentală, că o va numi pe Mona Pivniceru la Justiţie. Momentul era unul prielnic pentru USL. Traian Băsescu era suspendat, iar schimbarea celor doi procurori Laura Codruţa Kovesi şi Daniel Morar ar fi fost făcută cu acordul interimarului Crin Antonescu. În acel moment a intrat însă în joc maşinăria de la CSM. În presă s-a speculat că unii judecători CSM tergiversează eliberarea Monei Pivniceru din magistratură pentru a aştepta revenirea lui Băsescu la Cotroceni.

Dacă USL apuca să o numească pe Mona Pivniceru se lovea de aceeaşi problemă, a cvorumului de la CSM. După ce Pivniceru făcea nominalizările pentru a-i schimba pe Morar şi Kovesi, persoanele propuse ar fi trebuit să treacă prin CSM. În acel moment ar fi putut începe un alt joc, iar numirea celor doi noi procurori ar fi fost amânată, în lipsă de cvorum.

Strategia USL era să îi schimbe înainte ca Băsescu să revină la Cotroceni.

În acest moment, chiar dacă Mona Pivniceru va deveni ministrul Justiţiei, cele două propuneri la Parchetul General şi DNA vor trece prin filtrul CSM-Traian Băsescu. Preşedintele trebuie să accepte cele două numiri venite din partea ministrului Justiţiei.

Mandatul lui Daniel Morar la DNA a expirat, însă a fost prelungit pentru încă şase luni de Procurorul General. Mandatul Laurei Codruţa Kovesi va expira în 2 octombrie 2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel