Mitul notei 10 în şcoală şi liceu, demontat. Ce spune prof. univ.dr. Radu Gologan
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Prof. univ. dr. Radu Gologan a demontat, într-un dialog cu  conf. dr. Georgeta Pânișoară, mitul notei zece pentru care insistă toţi părinţii în şcoală şi în liceu. 

"Eşecul şi succesul la acest nivel, până la nivelul de liceu, sunt relative. Eşecul sau succesul adevărat se măsoară târziu, după vârsta de 25-30 de ani. Mă uitam la câştigătorul ‚Românii au talent’. Am înţeles că a câştigat un băiat care până la 35 de ani nu cântase niciodată şi are o voce teribilă.

Tradiţia americană de învăţământ nu ţine foarte mult seama de eşecurile sau succesul până la vârsta de 19-20 de ani când intră în facultate. Sunt cazuri de copii care au fost mediocri sau submediocri în şcoală, în liceu, şi-şi regăsesc talentul în facultate şi după. Sunt mari matematicieni care au descoperit matematica în momentul în care au văzut o problemă şi s-au apucat de-un doctorat şi au ajuns matematicieni de primă mână. Ar trebui să nu mai cultivăm atât de tare relaţia eşec-succes la vârste fragede.

Asta îi face să sufere mai mult decât ar trebui; părinţii o cam iau razna... Una e nota zece într-o şcoală de elită şi alta e nota zece într-o şcoală unde întâmplător eşti cel mai bun pentru că ceilalţi nu au posibilităţile de a învăţa, nu au sprijin", a explicat, în cadrul emisiunii difuzate la DC News TV, prof. univ. dr. Radu Gologan.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel