Mitul apei calde cu LĂMÂIE dimineața. Oana Trifu, nutriționist: Totul a pornit de la OȚET. E dovedit, ne ajută să slăbim
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Mitul apei calde cu LĂMÂIE dimineața / Foto: Pixabay
Mitul apei calde cu LĂMÂIE dimineața / Foto: Pixabay
Este sau nu apa caldă cu lămâie, băută dimineața, bună pentru slăbit? Vezi ce spune nutriționistul Oana Trifu despre acest lucru.

"E un prilej minunat să mai demontăm din mituri pentru că din păcate sunt multe. Atât cât știu eu și am verificat recent informațiile, nu există studii care să susțină mitul apei cu lămâie dimineața. Ba mai mult, mie îmi e un pic teamă pentru că în dorința de a fi slabe până la urmă, domnișoarele mai ales, ar face orice, inclusiv să-și pună în pericol sănătatea. De multe ori se înfometează, au o digestie nepotrivită, fac gastrite și colac peste pupăză, vin dimineața, toarnă niște apă cu lămâie pe stomacul gol și își cresc aciditatea și evident își supără suplimentar stomacul, deci nu sunt un fan al apei cu lămâie, mai ales dimineața pe stomacul gol.", a spus Oana Trifu la Realitatea Plus.

Oana Trifu: Totul a pornit de la OȚET 

Nutriționistul Oana Trifu susține că mitul apei calde cu lămâie ar fi pornit de fapt de la oțet, care ar avea într-adevăr anumite beneficii și ne-ar ajuta să slăbim ușor și fără prea mult efort.

"Știți de unde cred că s-a ajuns la  ideea asta? Cred că totul a plecat de fapt de la un oțet pentru că oțetul, spre deosebire de lămâie are niște beneficii dovedite de știință. Sincer, am fost surprinsă în urmă cu un an când am aflat că într-adevăr oțetul are beneficii. Îl băgasem așa cumva în ceașca cu apă caldă cu lămâie și pe domnul oțet, că na, ce mi-e lămâia, ce mi-i oțetul, dar nu, despre oțet avem studii care spun că într-adevăr ne ajută să slăbim. Ba mai mult, japonezii au făcut niște studii care au arătat că ne ajută să slăbim în zona abdominală acea grăsime viscerală care este cea mai periculoasă și cea mai greu de dat jos. Da, se pare că putem să consumăm oțet în fiecare zi, iarăși, nu pe stomacul gol, eu cred că o combinație ideală ar fi cu o salată. Ne facem o salată, punem două lingurițe de oțet și cu siguranță vom avea multiple beneficii, inclusiv pentru slăbire, pentru că acel studiu al japonezilor a arătat că în aproximativ 3 luni persoanele din grupul respectiv au slăbit cam 2 kg, fără să facă nimic altceva.", a mai spus nutriționistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel