Miting pentru autonomie la Târgu Mureș, cu 5.000 de participanți
Aproximativ 5.000 de persoane au participat, duminică, la mitingul pentru autonomia Ținutului Secuiesc de laTârgu Mureș, deși organizatorii estimau o participare de 10.000 de manifestanți.
Participanții la manifestație s-au adunat, duminică, la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş, pentru a participa la mitingul pentru autonomie organizat de Consiliul Naţional Secuiesc. Participanţii au purtat steaguri secuieşti, dar şi ale partidului extremist maghiar Jobbik, deşi preşedintele Partidul Civic Maghiar, Biro Zsolt, susţinea că a interzis participarea extremiştilor.
La mitingul de la Târgu Mureș au participat liderul Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) Tokes Laszlo, preşedintele PCM, Biro Zsolt, cel al PPMT, Toro T. Tibor, dar şi liderul Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, precum și Marc Gafarot I. Monjo din partea Partidului pentru Convergenţa Catalană
Manifestarea a început cu intonarea baladei lui Kossuth, la ora 17:00, din faţa Monumentului Secuilor Martiri, din Târgu Mureş, după care au urmat discursurile organizatorilor mitingului pentru autonomiei.
Demonstraţiei va culmina cu un marş în faţa Prefecturii Mureş, unde va fi citită şi o petiţie împotriva actualului proces de regionalizare prezentat de USL.
Mitingul pentru autonomie a fost organizat de CNS şi a primit acceptul Comisiei de avizare.
Şeful Comisiei de avizare din Târgu Mureş, Valentin Bretfelean, a declarat că organizatorii estimau o participare de 10.000 de persoane.
Prefectul de Mureş, Corneliu Grosu, afirma, vineri, că formaţiunile politice sau non-politice româneşti nu vor "conturba" manifestarea din 10 martie, de la Târgu Mureş, a populaţiei maghiare, el îndemnând cetăţenii la calm şi cerându-le "să nu se lase înşelaţi de diferite fiţuici sau de fluturaşii care apar".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News