MISS WORLD 2011, Ivian Lunasol Sarcos Colmenares, fostă recepționeră educată la o mănăstire - GALERIE FOTO, VIDEO
Tânăra Ivian Sarcos, în vârstă de 21 de ani, a fost încoronată Miss World 2011, în cadrul unei gale care a avut loc duminică seara la Earls Court din Londra, unde, în 1951 avea loc primul concurs Miss World.
Ivian Sarcos, pe numele ei întreg Ivian Lunasol Sarcos Colmenares, a devenit cunoscută începând cu 2010, după ce a participat la câteva concursuri de frumusete în țara sa natală, Venezuela.
Ivian Sarcos, desemnată Miss Amazonas și Miss World Venezuela, anul trecut
De altfel, în 2010 tânăra de 1.80 m a și câștigat titlul suprem la Miss Amazonas și Miss World Venezuela, fiind numită regina venezueleanî a frumuseții.
Orfană de la vârsta de opt ani, câștigătoarea Miss World 2011, Ivian Sarcos a fost crescută de călugărițele la mănăstirea Tachira, unde a purtat numele de sora Ivian. Ivian Lunasol Sarcos Colmenares intenționa să devină călugăriță, dar în cele din urmă a renunțat la idee, realizând că aparițiile sale publice îi pot oferi o șansă de a deveni cunoscută, așa că a început o carieră de model.
Până să reușească, Ivian Sarcos a avut mai multe slujbe, de la recepționeră de hotel, până la vânzarea de telefoane mobile, pentru a câștiga un ban. În cele din urmă, Miss World 2001, Ivian Sarcos, a obținut o diplomă universitară în resurse umane și în prezent lucrează pentru o televiziune din Venezuela.
Citește și:
Ce crede Miss România despre extratereştri – Vezi VIDEO
Cea mai frumoasă femeie din lume este Jennifer Lopez, potrivit revistei People – VIDEO
Află cine a fost desemnată cea mai frumoasă femeie în bikini din toate timpurile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News