Miss Venezuela. Organizatorii nu vor mai anunţa dimensiunile fizice ale concurentelor
Organizatorii concursului Miss Venezuela, care va avea loc joi la Caracas, nu vor mai anunţa - pentru prima oară în istoria acestei competiţii de frumuseţe - dimensiunile fizice ale celor 24 de participante, întrucât doresc să se delimiteze de 'un stereotip feminin', au anunţat marţi promotorii evenimentului, citaţi de AFP.
'Frumuseţea unei femei nu este lipită de eticheta măsurilor 90-60-90. Ea este măsurată prin talentul ei', a explicat Gabriela Isler, directorul de comunicare al acestui concurs, care a oferit deja şapte învingătoare la Miss Univers şi şase câştigătoare la Miss World.
La ediţiile precedente ale competiţiei, prezentatorii anunţau public dimensiunile fizice ale concurentelor, care, în majoritatea lor, au apelat la operaţii de chirurgie estetică şi au ţinut diete drastice pentru a ajunge la măsurile considerate ideale de către manechinele profesioniste: 90 centimetri pentru bust, 60 de centimetri pentru talie şi 90 de centimetri pentru coapse. Gabriela Isler a explicat, de asemenea, că din cauza resurselor insuficiente, organizatorii nu au prevăzut măsuri suplimentare în cazul unei pene de electricitate de amploare.
Astfel de incidente, dintre care cel mai recent a avut loc pe 22 iulie, se produc cu regularitate în Venezuela. Venezuela trece prin cea mai gravă criză economică din istoria sa recentă, experţii de la FMI estimând că inflaţia din această ţară sud-americană a ajuns la 1.370.000% în 2018 şi va fi de 10.000.000% în 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News