Mişcarea gândită de USL pentru a-şi asigura majoritatea la parlamentare
Strategii USL pun la punct ultimele tactici pentru alegerile parlamentare. Din tabăra lui Traian Băsescu şi a PDL au fost lansate mesaje prin care li s-a transmis celor din USL că nu vor avea Guvernul dacă nu fac 50% plus 1 la parlamentare. Surse din USL au confirmat pentru DeCe News că este pregătită o alianţă cu ecologiştii. USL întăreşte garnitura şi face o alianţă cu Partidul Verde şi Mişcarea Verzilor, partide conduse de Ovidiu Iane şi Remus Cernea. Cel din urmă este şi în prezent consilier de stat în guvernul Ponta.
Mişcarea gândită de USL are drept scop construirea unui bloc puternic pentru a împiedica fărâmiţarea votului. Cele două partide au obţinut 1,8% la alegerile locale, iar cu acest procent USL ar putea avea o majoritate confortabilă în Parlament.
Strategia ajută şi cele două partide ecologiste. Prin liderii lor, Remus Cernea sau Ovidiu Iane, dar şi alte figuri importante, ar putea câştiga câteva locuri în Parlament. Prin această echipă, verzii ar putea impune o serie de politici ecologiste în Parlament, dar şi să urmeze direcţia de la nivel european. Partidul Verde este singurul partid ecologist din România recunoscut de Verzii europeni.
Uniunea dintre USL şi cele două partide ar putea avea loc, oficial, săptămâna aceasta. În weekend este congresul USL în care se vor decide candidaturile pentru parlamentare. Liderii USL trebuie să gândească un algoritm prin care să lase libere câteva locuri pentru ecologişti. Mai există şi varianta ca alianţa să se parafeze săptămâna viitoare, după împărţirea locurilor în USL.
Prin această nouă alianţă, la parlamentare, vom avea practic o bătălie între două blocuri politice. Pe de o parte va fi USL şi ecologiştii, iar pe de altă parte va fi alianţa creată în jurul PDL, Alianţa România Dreaptă. În afara blocurilor vor fi PP-DD şi UDMR, dintre partidele cu şanse de a intra în Parlament.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News