Data actualizării:
Data publicării:

Mirel Rădoi face dezvăluiri halucinante despre echipa națională

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Fostul căpitan al Stelei, Mirel Rădoi, a acordat un interviu în care a făcut dezvăluiri extrem de grave despre perioada în care era vicecăpitan al echipei naționale

Mirel Rădoi susține că jucătorii naționalei erau obligați să își plătească singuri biletele de avion pentru deplasări. De asemenea, "sunt oameni în FRF pe care nici nu îi vedeam în deplasări și au luat primă întreagă de 120.000 de euro", în vreme ce "Neșu a jucat două meciuri și a luat 15.000 de euro" în calificările pentru Euro 2008, mai spune fostul căpitan al Stelei.

Vezi și: „Neşu Magazine", de miercuri, pe tarabele din Olanda

 

"Au trecut prea mulți ani de când nu am mai fost la națională și nu mă mai gândesc cu aceeași plăcere. Mi-aș dori însă să văd naționala la un turneu final, asta este cel mai important.

Se întâmplau anumite lucruri. pe care eu, ca vicecăpitan, nu le puteam accepta. Nu pot sta la infinit și să fiu călcat în picioare. Nu sunt genul de om care atunci când primește o palmă întoarce și obrazul celălalt.

E vorba și despre ce se întâmpla în Federație, ce ni se spunea. Mie, dacă îmi promiți ceva, te ții de cuvânt.

Nu poți veni cu nu știu ce contracte de publicitate, noi să stăm ca măscăricii când vor ei să facă poze și Federația să își ia comisioane.

Nu poți să vii cu prime de calificare pentru Euro 2008, în care Neșu a jucat două meciuri și a luat 15.000 de euro, și sunt oameni în FRF pe care nici nu îi vedeam în deplasări și au luat primă întreagă de 120.000 de euro. Pentru mine, Chivu, Contra, Raț, Marica, Lobonț, care câștigam bani mulți, nu ne uitam la banii ăia. Dar erau jucători care evoluau în România și nu câștigau atât. Eu am încercat să vorbesc. Cu timpul, și Chivu va spune aceste lucruri, chiar dacă acum nu le spune, pentru că este un tip mai galant. Nici el nu a plecat doar din punct de vedere fotbalistic. Nu erau lucruri în regulă acolo.

Sper ca Răzvan Burleanu să schimbe aceste lucruri. Ni se spunea că avem diurnă mare, că jucătorii sârbi vin la națională și își plătesc singuri biletele de avion. Nu îi puteți cere unui jucător care evoluează în România să își plătească singur biletul, 1.000 de euro, dacă jucam un meci la Paris, de exemplu. Pentru mine nu era o problemă, dar pentru cei care câștigau 3-5.000 de euro lunar, lor li se puteau deconta.

Hai să ne uitam la primele și diurnele pe care le aveau! Ei aveau 500 de euro diurnă pe zi. De ce? Ca să joace table? Vedeam jucători cărora chiar le păsa cât era diurna. Pentru noi, care jucam afară, nu era nicio problemă, dar pentru ei contau acei bani", a spus Mirel Rădoi, pentru Dolce Sport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel