Data publicării:
Mirel Rădoi, aproape de semnarea cu CFR Cluj. Dan Petrescu ar urma să fie demis după înfrângerea rușinoasă cu Pyunik Erevan
În Gruia este supărare mare după ce campioana României a părăsit drumul spre calificarea în grupele Champions League, încă de la primul meci.
Înfrângerea în fața campioanei Armeniei pare că nu poate fi tolerată de conducerea clubului, iar Dan Petrescu ar fi aproape de a părăsi CFR Cluj.
Ioan Varga a anunțat că nu a decis încă să-l demită pe Dan Petrescu, dar a admis că totul se poate schimba după o analiză pe care urmează să o facă.
Potrivit Digisport, numele înlocuitorului este cunoscut deja: fostul selecționer al României, Mirel Rădoi, liber de contract din finalul anului trecut, când a plecat de la echipa națională.
Varga a motivat că i-ar plăcea această variantă, întrucât este un fan al fotbalului ofensiv pe care echipele lui Rădoi l-au practicat și pentru curajul arătat inclusiv la echipa națională, când, deși rezultatele nu erau cele așteptate, nu s-a abătut de la filosofia sa de joc.
Săptămânile trecute se specula că Mirel Rădoi ar pleca de fapt la Universitatea Craiova, pentru a-l înlocui pe Laurențiu Reghecampf. Fostul selecționer ceruse un salariu de aproximativ 20.000 de euro lunar, mai mic decât cel de 30.000 de euro pe care îl primește Dan Petrescu.
La clubul din Bănie a ajuns, în cele din urmă, Laszlo Balint.
Ioan Varga se poate despărți imediat de antrenorul revenit la CFR în septembrie 2021, prin achitarea clauzei de reziliere, în valoare de 400.000 de euro.
CFR Cluj - Pyunik Erevan, rușine istorică. Dan Petrescu vede blesteme și dă vina pe proprii jucători
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, după eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor în faţa grupării armene Piunik Erevan, că este foarte supărat şi trist, precizând că aceasta este cea mai mare dezamăgire a sa de când conduce formaţia ardeleană.
'E foarte greu de înţeles ce s-a întâmplat. Băieţii s-au bătut, au încercat... a fost un meci echilibrat, deşi parcă noi am avut mai multe ocazii. Ei au ratat şi un penalty şi credeam că acolo se termină meciul. Sunt foarte supărat şi trist, e greu să îmi găsesc cuvintele. E cea mai mare dezamăgire a mea la CFR Cluj această eliminare. Practic nici n-am pierdut dubla, am făcut 0-0 şi 2-2, dar la penalty-uri n-am câştigat niciun meci în carieră, parcă sunt blestemat.', a spus Petrescu.
'De dimineaţă nu mi-a plăcut nimic. În ziua meciului doi jucători s-au accidentat, n-am mai avut asta de mult. Nu cred că de asta am fost eliminaţi, dar parcă prea multe ghinioane. La 1-0 mă mai gândeam că pot să egaleze, dar la 2-1 nu credeam că vor reuşi să mai înscrie mai ales după ce au ratat penalty. Cu atât e mai mare dezamăgirea şi încă o dată s-a dovedit că fotbalul e imprevizibil şi e posibil orice', a afirmat el la postul Digisport.
'Nu le-a cerut nimeni jucătorilor să se apere în repriza a doua. Băieţii au fost mult pe drumuri, nu ne-am antrenat cum trebuie şi cred că au căzut fizic. Iar în subconştientul lor credeau că e 1-0 pentru noi. Pe final, când mai erau 3 minute, s-au băgat toţi în poartă, dar nici atunci nu le-am zis să ne apărăm, ci să şi jucăm. Pentru că nu poţi să stai numai în apărare tot meciul să nu iei gol. Aici au greşit puţin şi jucătorii că s-au retras', a explicat Petrescu.
Tehnicianul a menţionat că formaţia sa trebuie să meargă înainte, aşa cum au făcut şi alte echipe din România în anii trecuţi când au fost eliminate din cupele europene de adversari mai slab cotaţi.
'Pentru mine în cupele europene asta e cea mai dureroasă eliminare. Nu am avut o asemenea dezamăgire. Îmi pare rău pentru fani, pentru club, pentru cei care au investit. Sunt convins că toată lumea e foarte supărată. Sunt foarte, foarte trist. Acum e foarte greu pentru CFR... dar cum au mers mai departe şi alte echipe din România, trebuie să meargă şi CFR înainte. Rămâne acum să ne calificăm în grupele Conference League, să încercăm să facem puncte, dar sigur nu va fi niciun meci uşor. Am văzut şi azi, campioana Armeniei nu e o echipă de pe stradă, e o echipă închegată şi cu puţin noroc a plecat cu o victorie. Şi noi am eliminat-o pe Celtic, am jucat de la egal la egal cu Sevilla... nu contează bugetele, pe teren contează rezultatul. Iar tabela spune că noi am pierdut azi', a precizat antrenorul.
Întrebat ce părere are despre faptul că anumiţi fani i-au cerut demisia la finalul partidei, Dan Petrescu a răspuns: 'Fiecare poate să să facă ce vrea, să strige ce vor ei'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News