Iată ce a povestit Mirel Palada:
"Ieșirea din pasaj de la Unirii, spre Universitate. Vine din spate. Mă invită politicos să mă dau în p#la mea la o parte, să-i fac loc să treacă printre mașini. Un motociclist, evident. Alte două motociclete în urma lui. Curaj de haită. Îl întreb, la fel de politicos, dacă are p#lă. Între timp ajunge în dreptul geamului lăsat jos, că e vară. Îmi spune că are și-mi propune să mi-o arate. Eu îi spun că în continuare cred că n-are p#lă și îi sugerez să o scoată, să vedem dacă e la fel de mare ca și motocicleta.
În spatele lui, agățată în poziția aia incomodă, o fată. În dreapta mea, fiică-mea cea mare – majoră, ca să nu avem discuții. Niște domni în trafic, fiecare dintre noi. Pleacă furios, în vrum vrum și fum. Cînd trece ultimul din haită, încetinește și el și-mi sugerează la fel de politicos că se vede că sînt de la țară – dintotdeauna am avut mașini cu numere de Prahova, chiar dacă stau în București de vreo treizeci de ani și restul semințe. Trece și el în trombă, la fel de furios, spre Romană.
Poate dacă m-ar fi rugat frumos să mă dau la o parte, i-aș fi făcut loc. Sau poate nu. Nu prea halesc motocicliștii, deși pe ăsta mă jur pe Sfintele Procente că pur și simplu nu-l văzusem. Însă nu-i halesc că nu i-aș vedea decît în ultima clipă, ci din principiu. În Codul Rutier nu scrie nicăieri că trebuie să faci loc motocicliștilor să treacă printre mașini.
Cum ar zice milițienii, sînt participanți egali în trafic, deci să stea pe locul pe care l-ar ocupa o mașină. Dacă are loc, să se strecoare. Dacă nu, să aștepte, cum așteaptă și celelalte mii de mașini din trafic.
Nu e prima dată cînd am de-a face cu motocicliști tupeiști. Au ei ceva anume în sînge, o specie aparte, de arieni superiori care consideră că li se cuvine totul și că toată șoseaua e a lor și că toată lumea trebuie să se dea la o parte. Niște donatori de organe, evident.
Stereotipul se construiește din asemenea interacțiuni. Avem cu toții stereotipuri în cap
Femeile sînt într-un fel. Bărbații sînt într-un fel. Țigganii sînt într-un fel. Americanii într-un fel. Copiii într-un fel. Oltenii într-un fel. Moldovenii într-alt fel. Ardelenii într-un fel. Studenții într-un fel. Tefeleii într-un fel. Pensionarii într-un fel. Țăranii – mai ales cei de la Telega – într-un fel.
Stereotipurile, dragii mei, stăpînesc lumea. N-o să-mi scoateți din cap că motocicliștii sînt niște agresivi care și-o caută cu lumînarea. Îmi dau seama că din multitudinea de motocicliști care există pe lumea asta sînt și oameni întregi la cap, care așteaptă în trafic la fel ca ceilalți și nu se cred cei mai foarte perfecți arieni pe două roți.
Dar, ce să vezi, stereotipul îi atinge și pe ei. Oricît de oameni normali la cap ar fi, specimene ca ăștia de azi le strică iremediabil imaginea și atunci cu toții credem că toți motocicliștii sînt niște aroganți furioși donatori de organe. Am prieteni motocicliști. Sper din tot sufletul să nu facă așa cum au făcut ăștia azi."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Cod Galben de averse, grindină și vânt. Zonele vizate
- Am discutat cu Ioana Fotache, sociolog, despre Nemo, persoana non-binară care a câștigat Eurovision. Tu știai cum trebuie să vorbești persoanelor cu acest gen?
- „Poarta către Infern” din Siberia se deschide. De ce ar trebui să ne îngrijoreze
- Zodia care nu are timp nici să respire în săptămâna 13 - 19 mai. Daniela Simulescu: Vă fac o recomandare / Video
- Serialul turcesc “O dragoste” va fi difuzat în fiecare luni și marți, iar “Vinovați de iubire”, de miercuri până vineri, la Kanal D
- România, lovită de un ciclon. Elena Mateescu, ANM: Vorbim de temperaturi minime destul de coborâte, lapoviță și ninsoare
- Rareș Bogdan și-a prezentat noul ceas rusesc. Cât a costat noua achiziție
- Boala care crește riscul de AVC de 8 ori, iar de infarct de 10 ori. Cristina Pricop, Public Affairs Head Sanofi România: O maladie banală omoară, indirect, prin niște comorbidități care duc la deces
- Tun imobiliar, dus la alt nivel de Valentin Resmeriță, candidat PNL la Primăria Focșani. E de noaptea minții o asemenea tranzacție! Își va trece tot orașul în proprietatea sa?
- Problema foarte gravă cu care ne vom confrunta în curând. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb România): Pandemia de Covid va fi un element mărunt / video