Data publicării:

Mircea Radu, la o terasă din Dubai Mall: În România apa e mai scumpă

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Mircea Radu
Sursa foto: Facebook Mircea Radu

Mircea Radu a vorbit despre experiența sa de la Dubai Mall, unde a avut parte de surprize.

Alegeri prezidentiale 2024

“Sutele de oameni cu care împart terasa aici la Dubai Mall (cea mai mare suprafaţă de shopping din lume, bănuiai asta?), cei care mănâncă, beau şi îşi trăiesc o oră din viaţă aici, acum, au ceva în comun, la fel cu restul de până la trei milioane jumate, cât numără populaţia Dubaiului - nimeni nu are peste 60 de ani. Nu există persoană în vârstă în acest oraş. Este un mister cât un şoc pe care l-am avut şi nu ştiu să-l desluşesc. La fel ca şi menţinerea curăţeniei în tot acest oraş colosal - ei nu mestecă gumă? nu fumează? nu scuipă? Pe trotuare niciun ambalaj, niciun chiştoc, nicio urmă că ar face ceva din toate astea. E aproape şocant să văd asta.

Platourile calde pe care chelnerul le-a adus şi le-a aşezat cu zâmbet, acelaşi ca-n cazul antreurilor, un zâmbet despre care am să vorbesc puţin mai încolo, sunt în faţa mea şi mă ademenesc cu mirosul lor oriental, puternic, expresiv. Mă las dus. Rekakat, rulouri din foi de plăcintă îmbăiate-n ulei din care odată ce muşti, curge o brânză topită delicioasă, şi Makanek, cârnăciorii libanezi de lungimea degetului mic, picanţi şi acrişori, cu garnitură de cartofi copţi peste care a plouat cu verdeţuri. Lângă este un platou cu Fatteh - carne de pui tăiată-n fâşii, humus, iaurt cald şi muguri de pin. Vinul alb completează toate astea, e bun, nu de poveste, nu fabulos, ci bun şi correct.

"În România apa e mai scumpă decât în Dubai"

După o masă ca asta, cred că va trebui să merg pe jos până la hotel; sunt trei kilometri, nu e departe. La venire am comandat de la recepţie un taxi - m-a costat 20 de Dirham (cam tot atâţia lei). Aici, preţul motorinei e la jumătate faţă de cel din România - sigur, e ţara petrolului, îşi permit, e conform cu ce ştiam. Dar vrei să distrug un mit? Eşti gata să rămâi perplex? În România apa e mai scumpă decât în Dubai. O sticla de 1.5 litri acolo e 1.50 dirham/lei; la noi trece de 2 lei. Cum, în ţara apelor minerale şi a manechinelor care beau apă plată cu lămâie aşa ceva?….", a povestit Mircea Radu pe blogul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel