Mircea Lucescu vrea azi revanşa împotriva Barcelonei
În Liga Campionilor, se dispută azi primele meciuri din manşa a doua a sferturilor de finală. La Doneţk, va avea loc partida dintre Şahtiorul antrenat de Mircea Lucescu şi „extratereştrii” de la FC Barcelona.
Scorul înregistrat în tur, 5-1 pentru catalani, asigură în proporţie de 99,99 la sută calificarea spaniolilor în semifinale, dar antrenorul român vrea ca echipa sa să obţină victoria. „Calificarea este imposibilă, dar vom juca pentru a câştiga meciul retur. Vrem să demonstrăm că ne merităm locul în această fază a competiţiei. Liga Campionilor înseamnă mult pentru noi şi cred că în viitor vom progresa”, a declarat Lucescu la conferinţa de presă de dianintea partidei.
La Şahtior nu va putea evolua fundaşul Răzvan Raţ, deoarece este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.
Programul de azi în “sferturile” Ligii Campionilor
Şahtior Doneţk – FC Barcelona, ora 21.45, TVR 1, în tur 1-5
Manchester United – Chelsea Londra, ora 21.45, Dolce Sport, în tur 1-0
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News