Mircea Irimie, vicepreședinte ALDE: "Tăriceanu este singurul care a trădat"
Vicepreşedintele ALDE Mircea Irimie susţine că singurul care "a trădat" partidul este copreşedintele Călin Popescu-Tăriceanu, "numindu-şi apropiaţii în funcţii, fără a ţine cont de performanţă şi competenţă".
Irimie afirmă că Dian Popescu - cel care l-a criticat pe Daniel Constantin - "va trăda şi a doua oară".
"Astăzi, în ALDE sunt trădători cu istorie politică precum Mircea Moloţ, Gigi Chiru, Varujan Vosganian şi mulţi alţii. (...) Dian Popescu merită o lecţie de istorie politică şi dacă nu a aflat până acum îi spun că Daniel Constantin a făcut parte în toată cariera sa dintr-un singur partid politic", afirmă Irimie, în comunicatul citat.
El îl acuză pe Călin Popescu-Tăriceanu că "a acţionat în mod abuziv în ultimele săptămâni, schimbând pe rând conducerile tuturor organizaţiilor judeţene, iar în locul oamenilor incomozi au fost puşi apropiaţi şi dezirabili de-ai săi sau de-ai lui Daniel Chiţoiu".
"Tăriceanu se minte singur spunându-şi că are susţinerea tuturor organizaţiilor judeţene, dar nu mai spune cum a ajuns la această susţinere. Prin acţiuni care ne amintesc tuturor de regimul comunist. Cine nu e cu noi, e împotriva noastră! Asta este deviza politică a lui Tăriceanu care l-a făcut să schimbe abuziv în ultimele săptămâni conducerile tuturor organizaţiilor judeţene şi să înlocuiască oamenii incomozi cu servili şi apropiaţi de-ai săi", adăugă vicepreşedintele ALDE.
Irimie mai susţine că "acţiunile lui Tăriceanu, abuzul de putere, ignorarea prevederilor statutare în convocarea congresului ar trebui să fie un avertisment important pentru toţi colegii din ALDE".
"Cine mai crede că Tăriceanu are vreo legătură cu democraţia, cu meritocraţia în partid este naiv. Este un avertisment care vreau să ajungă la toţi colegii mei. Tăriceanu le promite funcţii apropiaţilor săi, în defavoarea colegilor care au muncit în campaniile electorale ale partidului", spune Mircea Irimie, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News