Data publicării:
Mircea Geoană, omul 2 în NATO, mesaj IMPORTANT în plină criză de COVID-19
Mircea Geoană, numărul doi în NATO, le-a transmis românilor un mesaj în plină pandemie de coronavirus.
Mircea Geoană a transmis că NATO va pune la dispoziția aliaților resursele sale de achiziție de materiale sanitare necesare în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.
"Am încredințat comandantului suprem aliat din Europa sarcina de a coordona tot ce înseamnă modalități de sprijin, de coordonare și de dirijare a tot ce este în exces la nivel național către aliații care au nevoie de sprijin în acest moment", a declarat Mircea Geoană, pentru Digi24.ro
Condiție importantă: Toate statele să rămână unite
"Există actori statali și nestatali care încearcă să folosească această perioadă grea pentru a dezinforma, pentru a crea disensiuni in interiorul Occidentului", a adăugat Mircea Geoană și a subliniat că toate statele trebuie să rămână unite.
"Prima reacție a unei națiuni care se află sub stare de asediu este să se întoarcă către propriile nevoi, face parte din reacția psihologică naturală. După ce treci peste acest moment realizezi că este o problema globală. Numai împreună putem depăși un astfel de moment. Există în acest moment și un risc pe care NATO este chemat prin mandatul nostru să-l preîntâmpinăm ca nu cumva criza sanitară să se transforme într-o criză securitară. Dacă învățăm lecțiile corect, putem să ieșim mai puternici, la sfârșitul zilei să înțelegem că între economic, social și securitar există o simbioză aproape desăvârșită. Aici este rolul NATO, aici este rolul nostru", a completat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News