
Într-o postare pe Facebook, Mircea Geoană a transmis un mesaj în care îi cheamă pe români la unitate și anunță „un plan sănătos și ambițios pentru România și pentru fiecare dintre noi“.
„Trăim în România și în fiecare zi ne izbim de zidul „ca la noi la nimeni“ / „oricum nu se poate schimba nimic“ / „la alții se poate, la noi nu“. Tot lovindu-ne de acest zid de mai bine de 30 de ani, cine ne poate învinovăți că ne-am pierdut speranța și determinarea de a lupta pentru România? Dar indiferent de cât de dură este lovitura, românii au avut și au mereu puterea de a se ridica și a merge înainte. Poate nu întotdeauna pentru România, dar cu siguranță pentru ei înșiși și pentru cei dragi. Pentru că românii sunt luptători.
Ce ar fi dacă am avea un ghid care să ne arate cum să aducem rezistența și dârzenia fiecăruia dintre noi laolaltă pentru țară? Căci viitorul României a intrat acum în criză de timp. Iar pentru a-l construi, așa cum merităm, avem nevoie de luciditate, de cunoaștere, de competență și de o viziune solidă.
Dragi români, vă invit să țineți aproape, fiindcă în curând vom discuta despre un plan sănătos și ambițios pentru România și pentru fiecare dintre noi“, a spus Mircea Geoană în postarea publicată pe pagina sa de Facebook.
„România a intrat în criză de timp. Și pentru a ne reconstrui viitorul, așa cum merităm, avem nevoie de luciditate, cunoaștere, competență și o viziune solidă.
Astăzi, vă invit să țineți aproape, fiindcă în curând vom discuta despre un plan sănătos și ambițios pentru România și pentru fiecare dintre noi!“, se arată în descrierea postării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Sociologul Gelu Duminică: Boala de care sufăr e una tare ciudată. Habar nu am dacă o să apuc 47 de ani
- De ce nu a mai fost difuzată emisiunea „În gura presei”. Imagini cu Mircea Badea, surprinse în toiul nopții
- Știați ce meserie a avut tatăl Mirelei Vaida?! Fratele ei și-a urmat părintele. „Îmi doresc foarte mult să îmi cresc și copiii în cultul ăsta”
- HOROSCOP 2024 Berbec. Surprize financiare! Mercur și Venus te susțin. Vezi previziunile complete
- Ești mai fericit dacă ai copii? Iată ce arată studiile
- Reacția adorabilă a unui cățel din rasa Pomeranian care iubește să se joace în zăpadă / video
- Pentru ce au stat sute de tineri din Cluj la coadă, în ciuda frigului. ”Excelent! Am trecut pe acolo și m-am bucurat”
- Horia Brenciu a făcut 7 ore de la București la Brașov. ”Am simțit fiecare denivelare a Văii Prahovei. Fiecare gropiță!”
- Postarea bulversantă, virală pe Facebook: M-au lăsat să mor, atât au putut ei face pentru mine. Am fost ucisă de medici, prieteni, rude, oameni care au tăcut
- TOP bancuri de Ziua Națională