Data publicării:

Mircea Geoană, analiză după turul 2: Situația din PSD, mai gravă în 2014 decât în 2004

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Senatorul Mircea Geoană este de părere că situația PSD din 2014 este mai gravă decât cea din 2004. Fostul finalist pentru Cotroceni a prezentat și motivele care ar fi dus la "un val de vot negativ de o intensitate fără precedent" la adresa social-democraților.

Iată analiza publicată de Mircea Geoană pe pagina sa de Facebook, luni, după turul 2 al alegerilor prezidențiale 2014:

Vezi și: Ponta, tranșant: Ce se întâmplă cu Legea Amnistiei și Grațierii

"Rezultatele de ieri ne arată că PSD are datoria să asculte mai mult vocea străzii și vocea diasporei și să învețe din greșelile făcute. Dincolo de alegeri, viața românilor din țară și din străinătate trebuie să fie o preocupare constantă pentru PSD și să înțelegem că trebuie să existe un dialog constant cu românii. Putem rămâne principala forță politică a României doar dacă ne asumăm greșelile și ascultăm mesajul oamenilor. 

Asumarea explicită și urgentă a responsabilităților personale pentru înfrângerea din alegerile prezidențiale este inerentă, însă acest moment dramatic pentru Stânga românească și pentru PSD necesită o analiză completă a tuturor cauzelor mai profunde ce au condus la acestă situație.

Deși similară, situația din 2014 este mai gravă decât cea din 2004. Stereotipurile negative, reale sau imaginare, despre PSD și candidatul său s-au reactivat cu o și mai mare forță, propagându-se la o nouă generație de români din țară și străinătate. Managementul deficitar al partidului și erorile severe din turul II, poziția publică ambiguă față de problema critică a corupției, ignorarea sistematică a nevoilor legitime ale masivei diaspore românești, toate au contribuit la un val de vot negativ de o intensitate fără precedent.

Pentru perioada următoare, trebuie încercată păstrarea guvernării, iar discuțiile firești din partid trebuie să țină cont de această necesitate de etapă. În același timp, trebuie pregatită următoarea etapă din viața agitată a partidului, într-un congres care să meargă dincolo de alegerea unei noi conduceri, către o adevarată reinventare a PSD ca forță a progresului și modernizării, în pas cu evoluțiile și așteptările din societate".

Citește și: Zgonea renunță la conducerea Camerei Deputaților, dacă ...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel