Data publicării:
Mircea Diaconu și Cozmin Gușă, atacuri la adresa sopranei Angela Gheorghiu: Incultă muzical și corigentă la capitolele cultură și patriotism
Soprana Angela Gheorghiu a făcut unele afirmații la adresa culturii românești, fapt ce i-a adus critic dure. Actorul Mircea Diaconu și Cozmin Gușă au reacționat la adresa sopranei.
Într-un interviu acordat pentru un site, Angela Gheorghiu a făcut declarații controversate despre mari valori naționale, precum George Enescu, Ciprian Porumbescu și Maria Tănase, numindu-le "false legende". Reacțiile vehemente nu au întârziat să apară. Actorul Mircea Diaconu și analistul politic Cozmin Gușă nu au menajat-o deloc pe soprană.
Mircea Diaconu, despre Angela Gheorghiu: Incultă muzical și dominată de propriile frustrări și mofturi mondene
„Este dezamăgitor să vezi cum una dintre cele mai mari soprane europene este incultă muzical și dominată de propriile frustrări și mofturi mondene. Adevărul e că nu e destul să cânți sau să joci pe scenă ca să ai discernământ riguros în legătură cu istoria muzicii și a teatrului. Virtuozitatea poate implica doar un acces formal exterior la muzică și nu presupune neapărat asimilarea temeinică a conținutului artistic" a scris Mircea Diaconu pe Facebook.
"Pe de altă parte, când cânți operă italiană, care este un capitol mediocru în istoria muzicii culte moderne și te lași dus de valul snob al ceremonialului bombastic care însoțește și înconjoară întotdeauna mediul specific al acestui tip de operă poți avea impresia că valoarea muzicii stă în special în acest ceremonial mediatic.
O nimerește cu Ciprian Porumbescu, însă toată lumea știe că Porumbescu ține de începutul muzicii românești, valoarea lui e mai mult istorică. Deci nu a spus nimic nou. Cu Enescu însă, o dă în bară urât de tot. Când nu ești în stare să faci diferența valorică între o banală operă de Verdi (care e mai mult o butaforie muzicală pedant elaborată) și simfoniile lui Enescu e clar că nu ai discernământ serios și poate ar trebui să te rezumi la cântat și să nu mai faci pe criticul sau pe istoricul muzical”, a scris Mircea Diaconu, pe Facebook.
Cozmin Gușă: “Ești corigentă la capitolele cultură și patriotism"
Cozmin Gușă nu a iertat-o nici el pe Angela Gheorghiu. “Rușinică, Angela Gheorghiu. Cânți bine, dar, după părerea mea, care poate să fie subiectivă, ești corigentă la capitolele cultură și patriotism. Pe un site, Angela Gheorghiu a spus că Enescu și Porumbescu nu au fost mari artiști, că Maria Tănase cânta la mese, că toți sunt legende false. A înșirat că Porumbescu nu e de mare valoare, că a scris puține lucruri, că a compus și o operetă, dar că nu contează.
De asemenea, îl desființează pe marele George Enescu, amestecând niște nume cam de sorginte stalinistă. Nicolae Brentan, Pascal Bentoiu, Paul Constantinescu… în opinia ei l-ar depăși pe George Enescu, care nu a făcut mare lucru, a cântat pe la un muzeu prin Statele Unite. Iar Maria Tănase cânta pe la mese, chiar dacă și ea a fost invitată în SUA.
George Enescu a avut un mare succes la Paris cu opera Oedip, unde deosebit de complexă și apreciată. Tocmai ce s-a încheiat festivalul care, poate, e cel mai important de gen din lume. Această obrăznicie a Angelei Gheorghiu de a atenta la aceste valori s-ar părea că are în spate niște lucruri mult mai sofisticate de denigrare a valorilor naționale", a spus contrariat Cozmin Gușă, în emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, de la Gold FM.
“Nu mi-a plăcut deloc faptul că a făcut acest lucru Angela Gheorghiu. Faptul că și-a asumat o declasează din punct de vedere cultural. E corigentă la capitolul patriotism și cultură, chiar dacă s-ar fi lăsat folosită. Nu mi-aș fi permis niciodată, în locul dânsei, să spun asemenea lucruri despre niște repere artistico-muzicale pe care noi le avem și care ne definesc. Sunt valoaroase inclusiv la nivel mondial. Angela Gheoghiu coboară în ochii multora.
Dacă a dorit doar publicitate, a obținut-o, numai că este negativă. I-aș da un sfat, dacă nu cumva își cere scuze între timp. Când mai vine în țară, o sfătuiesc să fie atentă că s-ar putea să aibă același tratament ca și ‘fratele’ ei de exprimare la adresa românilor sau cel puțin de gândire, pe numele său Klaus din Sibiu”, a mai spus Cozmin Gușă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News