Mircea Diaconu, despre diversitate: Ar fi monstruos! Sunt uşor disperat, speriat
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Mircea Diaconu a vorbit despre ideea de diversitate și cum ar trebui să se aplice la nivelul Uniunii Europene.

"Orice lider european, când îşi începea un discurs important, lăuda şi ridica în slăvi principala bogăţie pe care o are UE şi care se numeşte diversitate. Despre diversitate trebuie să vorbim. Dacă am fi toţi la fel, ar fi monstruos. Este minunat că suntem diferiţi şi aşa trebuie să rămână. Eu respect diferențele astea cât pot de tare. Identitatea, cultura fiecărei naţiuni trebuie respectate.Trebuie să rămână neapărat diferenţele fundamentale între naţiuni, care înseamnă diversitate, bogăţie. Despre asta e vorba. Din păcate, aici, sunt uşor disperat, uşor speriat pentru că prea mulți dintre noi nu izbutesc să rămână ei înşişi. Se modifică sau se fac că sunt altfel ca să dea bine, să intre trenduri. Lucruri de tipul ăsta care mi se par mărunte. Nu au curajul să fie înşişi, aşa cum suntem noi ca naţiune", a spus Mircea Diaconu, la DCNews TV.

Ungaria și Polonia, criticate de Comisia Europeană

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau, în cazul Ungariei, prin politica ostilă faţă de migranţi, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement declanşate împotriva lor de Comisia Europeană pentru astfel de chestiuni şi pentru altele, care privesc în special justiţia, scrie Agerpres.

Disputele Budapestei şi Varşoviei cu Bruxellesul au cunoscut recent o nouă escaladare după ce Ungaria a stârnit indignarea unor lideri vest-europeni prin adoptarea unei legi care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli, iar în Polonia Tribunal Constituţional a declarat neconstituţională o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie (CJUE) prin care aceasta dispunea suspendarea unei componente a contestatelor reforme judiciare poloneze.

Prin decizia sa, Tribunalul Constituţional polonez a pus sub semnul întrebării preeminenţa dreptului european în faţa celui naţional, ceea ce îngrijorează în mod special Comisia Europeană, mai ales că şi Germania a creat un astfel de precedent cu o hotărâre a Curţii Constituţionale prin care contestă întâietatea dreptului european asupra celui naţional.

Vezi și: Legea anti-LGBT din Ungaria, la referendum. La ce întrebări trebui să răspundă cetățenii

Interviul complet, în materialul video de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel