Mircea Coşea: Lumea se schimbă. România nu face parte, din păcate, din categoria ţărilor care au luat măsuri de adaptare şi protecţie
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mircea Coşea
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels
Lumea se schimbă. Este o realitate pe care nimeni nu o mai poate nega fiind atât de dramatică, nu doar pentru marile raporturi și circuite de valori și de putere ale lumii globale cât și pentru fiecare dintre noi, cetățeni ai aceste contemporaneități.

Conștiente de această schimbare, de această tranziție spre un nou model de dezvoltare unele țări au acționat rapid în direcția adaptării la schimbare și de pregătire a economiilor lor pentru funcționarea în noile condiții.

Una dintre fațetele acestei schimbări a apărut a fi destructurarea modelului neoliberal al funcționării economiei globale, în principal prin reducerea substanțială și rapidă a normelor și instrumentelor comerțului liber prin înlocuirea acestora cu instrumente coercitive de tipul războiului comercial sau chiar a războiului militar. Acorduri și tratate comerciale guvernate de Organizația Mondială a Comerțului au fost atacate de măsurile restrictive vamal/tarifare  impuse de administrația Trump vis-a –vis de China iar invazia rusă în Ucraina a determinat înlocuirea comerțului liber cu sancțiuni economice. 

România nu face parte, din păcate, din categoria acelor țări care au conștientizat schimbarea și au luat măsuri de adaptare și de protecție. Fiind singura țară din zona fostă comunistă care nu  s-a preocupat după tranziția la economia de piață de elaborarea unei strategii de dezvoltare pe termen lung adoptată și implementată prin consens politic , a acceptat investițiile străine fără a impune o ierarhizare națională a priorităților iar mai târziu s-a pliat fără obiecțiuni în fața oricărei directive europene.

Ceea ce a caracterizat politica economică românească a fost inexistența unei viziuni asupra cerințelor viitorului, ceea ce a condus nu doar la lipsa unor investiții în domenii cheie ale acestuia dar și distrugerea unui potențial existent, moștenit de la vechea structură, ce ar fi putut constitui un punct dec plecare pentru o nouă orientare.

Exemplul cel mai edificator, din punctul meu de vedere, este cazul industriei de apărare.

Zilele trecute, domnul prim ministru, general de armată, declara că este necesar să punem accentul pe industria de apărare, dat fiind situația de loc calmă datorită continuării războiului din Ucraina și creșterea presiunii militare în Marea Neagră.

Întrebarea este, pe ce punem accentul pentru că industria de apărare românească este atât de precară încât înainte de a pune un accent ar trebui să o creăm aproape de la zero. Ceea ce se producea și se exporta înainte de 1990 nu mai există. Capacitățile au fost desființate chiar și pentru produsele primare de bază ale unei astfel de industrii. De exemplu, România nu mai produce nici măcar pulberi și de abia reușește să facă față unor coproducții cum este cea a transportorului Piranha.

Se vorbește mult dar nu se face aproape nimic. Amânările și renunțările sunt o obișnuință a decidenților noștri politici. Facem lucrurile pe jumătate sau doar le începem și nu le terminăm. Am cumpărat din Marea Britanie două nave dar nu le-am înarmat nici după zece ani, suntem clienți de avioane de la second hand, nu reușim de vreo opt ani să încheiem un contract cu Naval Group pentru cele două corvete, facem vizite guvernamentale în Coreea de Sud pentru presupuse dar nerealizabile colaborări în producția de obuziere, așteptăm încă doi sau trei ani pentru a deveni operaționale alte avioanele F 16 cumpărate tot la second hand. Se discută despre cumpărarea de submarine și drone, despre tancuri americane și mașini de luptă spaniole dar nu se avansează deloc concret prin contracte sau aranjamente de offset. Investiția germană care trebuia să ducă la creșterea producției de muniție necesară forțelor NATO s-a oprit deoarece utilajele ce se presupuneau a mai fi rămas la vechile fabrici românești au fost demolate, aparent fără știrea ministerului de resort.

Concluzia la această situație nu poate fi decât aceasta : armata română este slab echipată iar modernizarea întârzie în condițiile în care decidenții politici și cei responsabili cu înzestrarea nu au o strategie clară și nici capacitatea de a reorganiza rapid, pe baze moderne capacitățile de producție și de a concepe o schemă eficientă de offset cu producătorii străini de la care importăm în totalitate tehnica militară.

Nu se poate trece peste situația deplorabilă a industriei noastre militare fără a spune că alți decidenți politici, ai altor țări au avut și au capacitatea vizionară de a înțelege rolul extrem de important pe care industria militară îl are în actualul context geopolitic atât pentru înzestrarea propriilor armate cât și pentru succesul obținerii de mari beneficii prin export.

Istoria ultimului deceniu scoate n evidență exemplul unui astfel de succes pentru trei țări : Polonia, Turcia și Iranul.

"În decembrie 2012 guvernul polonez a adoptat cel mai ambițios program de modernizare a forțelor armate naționale în 20 de ani, evaluat la 30 de miliarde eur pe o perioadă de 10 ani, acesta a avut două obiective . Primul se referă la înlocuirea echipamentelor militare care datează încă din epoca sovietică cu sisteme de armament de nouă generație, permițând forțelor armate poloneze nu numai să participe la operațiuni externe alături de aliații lor, ci și să consolideze apărarea teritoriului polonez în contextul amenințării de către Rusia a arhitecturii europene de securitate. Pe lângă acest obiectiv al saltului tehnologic, există ambiția de a finaliza etapa finală de restructurare a industriei poloneze de armament, începută în 1999, prin consolidarea capacităților industriale și tehnologice naționale. Această dezvoltare a competențelor necesită participarea industriașilor polonezi la programele naționale și internaționale de armament, de la primele etape, de la cercetare și dezvoltare, la producție, mentenanță și dezmembrare. În acest scop, în februarie 2014, guvernul polonez a lansat crearea Grupului polonez pentru armament (Polska Grupa Zbrojeniowa, PGZ), un grup de 17 companii controlate de stat considerate a fi cele mai eficiente. Acest sector este acum compus din mai mulți actori-cheie din industria de apărare poloneză. Wojskowe Zaklady Mechaniczne, care a devenit Siemionowice Slaskie-Rosomak SA în martie 2013, produce BRDM-1996 din 2 și KTO Rosomak din 2005, care a devenit unul dintre produsele de export emblematice ale companiei. Câteva zeci vor fi echipate cu o turelă cu tunuri  de 120 mm (RAK), produsă de un alt jucător industrial de top, Huta Stalowa Wola, furnizor pentru forțele armate poloneze de obuziere Krab de 155 mm, lansatoare multiple de rachete WR-40 Landista, vehicule de transport, aprovizionare și întreținere a unităților de sprijin și logistică..

Zakłady Mechaniczne "Bumar-Łabędy" SA, parte a Grupului PHO (fosta BUMAR), oferă în prezent tancurile PT-91 Twardy, care urmează să fie înlocuite în curând cu tancul stealth PL-01, dezvoltat în cooperare cu Osrodek Badawczo Rozwojowy Urzadzen Mechanicznych (OBRUM) și BAE Systems. "Bumar-Łabędy"  ( sursa : Army University Press 67/2020)

”Turcia urmărește o politică ambițioasă de echipare a armatei, poliției și jandarmeriei sale în toate domeniile, de la cercetare și dezvoltare la echipamente terestre, navale, aeriene și spațiale. Această abordare face obiectul unor planuri strategice pe cinci ani. Aceasta se reflectă într-un număr tot mai mare de proiecte de apărare, care au crescut de la 66 în 2002 la aproape 800 în prezent.

Trei companii turcești se află, de asemenea, în "top 100" al celor mai mari companii de armament din lume. În ceea ce privește echipamentele terestre, construcția primului tanc principal de luptă ALTAY, al cărui management de proiect, încredințat inițial OTOKAR, a fost reatribuit BMC, va fi finalizat la sfârșitul procesului de indigenizare a anumitor subsisteme supuse în prezent licenței de export. De asemenea, în 2023 vor fi primele livrări de vehicule de asalt blindate amfibii ZAHA construite de FNSS, vehicule blindate multi-rol VURAN (cu motor local) construite de BMC, vehicule blindate AMAZON construite tot de BMC și vehicule pe roți de transport containere 8X8 fabricate de KOLUMAN.
Pentru aeronave, primul zbor al prototipului avionului național de luptă turc TF-X este programat pentru sfârșitul anului.  

Dronele, care dețin un loc special în dezvoltarea industriei turcești de apărare, se vor număra printre alegerile prioritare din acest an. După ce a efectuat primul său zbor pe 14 decembrie 2022, drona cu reacție KIZILELMA , dezvoltată de compania BAYRAKTAR, va fi în curând supusă unei serii de teste de manevrabilitate a zborului, completate de lucrări de integrare a muniției. Pentru muniție, în 2023 vor avea loc primele livrări ale rachetelor BOZDOĞAN (vizual aer-aer) și GÖKDOĞAN (dincolo de raza vizuală) dezvoltate de Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Industria de Apărare (SAGE) al TÜBİTAK. SİPER, un sistem regional de apărare aerobă și antirachetă cu rază lungă de acțiune, dezvoltat în parteneriat de ASELSAN, ROKETSAN și TÜBİTAK SAGE din programele HİSAR .

Industria militară iraniană a început  în 1973 cu scopul de a repara și asambla arme importate.

În același timp, un program de rachete a fost dezvoltat în parteneriat cu Israelul. Odată cu apariția Republicii Islamice, eforturile militare de dezvoltare s-au accelerat, sub presiunea războiului Iran-Irak (1980-1988).

Cheltuielile militare ale Iranului au sărit în 2021 de la 15,83 miliarde de dolari la 24,59 miliarde de dolari, potrivit Băncii Mondiale, reprezentând 2,3% din PIB. Iranul se află astfel în top 15 țări cu cele mai multe cheltuieli în ceea ce privește bugetul militar, depășind Israelul (24,34 miliarde de dolari).

În ciuda sancțiunilor internaționale, Iranul a reușit să dezvolte arme avansate, cum ar fi rachete, drone, sisteme de apărare aeriană, vehicule blindate, tancuri, avioane etc. Organizația Industriilor Aviatice (IAIO) joacă un rol central în producția de aeronave și elicoptere, dar și în programul de rachete balistice. Astfel, în 2012, țara a susținut că a obținut autosuficiență în producția de echipamente militare.

( Sursa : 2023 Military Strength Ranking).

Epilog: Obligația logică și necesară de a întări capacitatea de apărare a României ar fi putut reprezenta o oportunitate de dezvoltare a unei industrii care pe lângă faptul că ar fi adus tehnologie și locuri de muncă ar fi fost și un element important de forțare a exportului și de reducere a deficitului comercial.

Am mai pierdut încă o oportunitate dar, ironic vorbind, putem fi mulțumiți că vom importa din Turcia nu doar castraveți concurând fermierul român ci și drone care nu vor concura pe nimeni .

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel