Data publicării:

Mircea Coșea: ”Intrăm într-o austeritate evidentă”. Ce spune despre noul plan care vine de la Bruxelles. Vor fi salarii mai mici și taxe mai mari

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Comisia Europeană își propune o reformă amplă pentru o guvernare economică solidă la nivelul UE. Bruxelles-ul a prezentat, în acest sens, propunerile sale legislative privind reglementări pentru sustenabilitatea datoriilor suverane şi pentru acţiuni de stimulare a unei creşteri economice solide în toate statele membre, prin reforme şi investiţii.

Profesorul de economie, Mircea Coșea a declarat, despre strategia de la Bruxelles, că acesta ”a realizat un lucru care a fost semnalat de analiza economică occidentală încă de acum câteva luni, poate chiar de acum un an şi mă refer la analize foarte serioase făcute în Franţa. (...) Sigur că datoria publică nu este binevenită şi Uniunea Europeană încearcă să ia unele măsuri să semnaleze asupra acestui pericol.

Dar revin asupra unei chestiuni care mă preocupă de mult timp şi ar trebui, ca să o spunem, cu mai multă tărie şi mai mult curaj. Măsurile pe care Uniunea Europeană le ia se aplică pe teritoriul acestei pieţe comune unor economii naţionale cu grad diferit de dezvoltare şi cu probleme absolut speciale. Nu poţi să aplici toate măsurile în acelaşi fel şi cu aceeaşi metodă la toate ţările. Iată că acum a apărut o chestiune care ţine doar de o anumită zonă a Uniunii Europene şi care e foarte gravă.

Ultimele ştiri ale Eurostat au arătat că datoria publică a ţărilor care sunt în estul Europei, care sunt în proximitatea războiului din Ucraina, a crescut într-un ritm spectaculos în ultimul an, după ce războiul din Ucraina a început şi după toate aceste sacrificii făcute de România, Polonia, ţările baltice, chiar și Ungaria, Bulgaria au făcut sacrificii pentru că, spre exemplu, problema grâului este foarte binecunoscută, grâul ucrainean şi celelalte produse alimentare ucrainene au dus prejudicii mari industriilor şi produselor alimentare din aceste ţări.

Nu întâmplător, Uniunea Europeană, acum, foarte de curând, zilele trecute, a luat măsura ca importul de cereale şi unele produse alimentare, în principal uleiul şi produse lactate, să nu mai fie importate, pentru că subminează economia acestor ţări care se împrumută într-un ritm absolut periculos.

Reduceri de salarii, de personal și creșteri de impozite și taxe

Deci, e bine că Uniunea Europeană a realizat faptul că această politică de solidaritate, cum o numeşte Uniunea Europeană, faţă de susţinerea efortului pe care Ucraina îl face în războiul cu Rusia nu este în acelaşi fel resimţită, nu are acelaşi efect în toate ţările. În unele, efectul este mult mai grav, în ţările care sunt apropiate de zonă, în ţările cu ritm de dezvoltare mai mic, cu un decalaj în dezvoltare faţă de occidentul european. Toate aceste măsuri pe care le-a luat Uniunea Europeană au efecte diferite şi, bineînţeles, mult mai negative în aceste ţări”, notează Rador. 

Despre situația României, profesorul afirmă că ”România este într-o situaţie foarte dificilă, conducătorii noştri nu o spun în mod direct, dar e o situaţie foarte dificilă. Noi avem nişte deficite enorme care ne subminează condiţiile de viaţă în România. E deficitul contului curent, deficitul balanţei comerciale, deficitul bugetar. Toate astea arată că noi trebuie să luăm măsuri mai serioase decât alţii, mai ales că nu suntem în zona euro. Asta înseamnă, aşa cum ultima analiză a Fondului Monetar şi a Uniunii Europene a arătat, asta înseamnă reduceri de personal în sectorul public, asta înseamnă reduceri de salarii, mai ales în sectorul IT şi mai ales creşterea de impozite şi taxe. Lucrurile astea, vă daţi seama că, în condiţiile României, sunt nişte nişte elemente de dramatică cădere a nivelului de trai, intrăm într-o austeritate evidentă şi văd că deocamdată, Guvernul nu are curajul ca să ia astfel de măsuri”. 

Mircea Coșea mai afirmă că ”criza de acum zece ani încă n-a fost eliminată în totalitate, mai ales în sectorul bancar, care începe acum să aibă probleme, vedem lucrul ăsta, iar în România lucrurile nu au mers mai departe, pentru că noi n-am făcut niciun fel de reformă structurală. România are nevoie de reformă structurală, în sensul în care ramurile economiei româneşti să se bazeze mai mult pe resursele proprii prelucrate în ţară şi pe un grad mai înalt de tehnologizare, care să ridice valoarea adăugată creată în România, să dea salarii mai mari, să alimenteze mai bine bugetul şi mai ales să se renunţe la această greşeală extraordinară pe care a făcut-o Ministerul de Finanţe în ultimele luni, aceea de a ataca singurul sector care creează valoare şi care alimentează bugetul, care e sectorul economiei reale private. Acest sector a fost atacat prin mărirea impozitelor şi taxelor, prin eliminarea unor facilităţi. Deci noi avem de reparat unele greşeli şi repuse în aplicare, în condiţiile în care putem, pentru că economia noastră nu merge foarte bine, aceste indicaţii pe care Uniunea Europeană le dă şi care eu zic că sunt binevenite în acest moment, pentru că semnalează un pericol care planează asupra Europei în totalitatea ei”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie;

WhatsApp
pixel