Data publicării:
Mircea Badea, 17 ani cu executare. „În altă lume, asta ar fi un fel de eveniment”
Mircea Badea a dat, în noaptea de marți spre miercuri, cea mai importantă știre. O puteți citi pe DC News.
Ar trebui să fie cea mai importantă știre pentru realizatorul TV, pentru telespectatorii săi și pentru toată presa din România. Mircea Badea a împlinit 17 ani, pe 13 septembrie, de când se află la celebra măsuță de la Antena 3.
„Mama mi-a dat mesaj și mi-a amintit un lucru. Doar mama mi-a dat sms și mi-a spus că acum 17 ani, pe 13 septembrie, începea emisiunea la măsuța aceasta. Așadar vă dau o știre că emisiunea a făcut 17 ani. Vă dați seama că nu contează pentru nimeni și nici pentru noi din moment ce habar nu aveam. În mod normal, în altă lume, asta ar fi un fel de eveniment. Dar nici măcar noi nu ne-am amintit. Mie mi-a spus mama alaltăieri și eu mi-am amintit să vă spun acum”, a zis Mircea Badea marți seară la emisiunea „În gura presei”.
Această emisiune are viaţă îndelungată dintr-un singur motiv, şi anume: i-a interesat pe români, lucru care s-a văzut în audiențe.
Echipa DC News îi urează „La mulți ani” cu executare, în continuare, la măsuța de la Antena 3.
Iată-l pe Mircea Badea la debutul emisiunii „În gura presei”, în urmă cu 17 ani:
VEZI ȘI: Teo Trandafir și Mircea Badea, colegi de emisiune. „Dacă facem apel la esența noastră, click-ul se va face din nou, fără îndoială”
Când spui televiziune de calitate, spui Teo Trandafir. Realizatoarea TV a știut întotdeauna să facă emisiuni de calitate, punctul comun, indiferent de postul la care a lucrat, fiind audiențele foarte mari. Teo Trandafir este mai mult decât o realizatoarea TV de succes. Teo Trandafir este o instituție.
În ‘94 a ajuns în echipa Tele 7ABC, unde a prezentat, alături de Mircea Badea, emisiunea „Bună dimineața, România!” (1995-1997). Între 1998 și 2000, cei doi au continuat să îi facă pe români să zâmbească la matinalul Antenei 1.
Într-un interviu pentru DC News, realizatoarea TV fost întrebată dacă ar mai funcționa astăzi un format cu Teo Trandafir și Mircea Badea.
„Cred că ar funcționa. Traiectoriile noastre sunt atât de diferite, dar esența noastră este aceeași. Mircea îmi spunea că își amintește și lucruri dintr-o altă viață și că acel Mircea nu mai este. Sunt convinsă că nu este așa, nu există un buton pornit/oprit a ceea ce sunt și a ceea ce voi deveni. Cred că lucrurile odată aflate în interiorul tău, de mic, vor rămâne acolo până în momentul în care o să mori de bătrânețe.
Acele lucruri ale noastre ne sunt compatibile și, indiferent de cât de diferiți am fi devenit acum, dacă facem apel la esența noastră și la ceea ce ne reprezintă cu adevărat, click-ul se va face din nou, fără îndoială”, ne-a spus Teo Trandafir într-un interviu pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News