„La mujdei am să vă spun secretul meu de gospodină. Amestesc câțiva căței de usturoi cu blenderul, pun doar foarte puțin ulei, iar în rest pun apă minerală și atunci practic iau toate beneficiile usturoiului, fără a încărca cu foarte mult ulei, de fapt, cu foarte multe calorii”, a zis medicul nutriționist Anca Hâncu la Antena 1, în emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani.
„Usturoiul este un antibiotic natural, antifungic, antiseptic, antiinflamator, antioxidant. Alicina este cea mai importantă substanță care se găsește în usturoi și are proprietăți importante. Așa cum spuneam, este practic un antibiotic natural. Substanța se eliberează doar în momentul în care usturoiul este fărâmițat, este mestecat, este macerat. Deci nu atunci când fierbem usturoiul așa întreg”, a spus medicul nutriționist Anca Hâncu la Antena 1.
De asemenea, specialistul a zis că usturoiul acționează și în scăderea tensiunii arteriale astfel că vom avea o protecție cardiovasculară. Ajută și la creșterea capacității de efort, dar și performanțele sexuale. Aproximativ un cățel de usturoi pe zi este cantitatea recomandată. În plus, are rol în scăderea colesterolului.
Anca Hâncu a spus că usturoiul poate ține cancerul la distanță: „Are efecte importante în prevenția cancerelor, mai ales în prevenția cancerelor digestive”.
Usturoiul (Allium sativum) este o plantă comestibilă, utilizată ca aliment, dar și condiment. În medicina populară este considerat, alături de ceapă, un adevărat medicament, datorită conținutului bogat de vitamine și substanțe minerale. În Egiptul antic și în timpul romanilor, usturoiul era cunoscut ca un mijloc preventiv al bolilor contagioase. Ulterior s-a stabilit că efectul usturoiului, în combinație cu mierea de albine, sau alte produse naturale, este benefic în prevenirea sau ameliorarea bolilor cardiovasculare, a tulburărilor digestive, sau a pneumopatiilor. În afară de efectul antimicrobian, are și un efect antihelmintic (contra viermilor intestinali). Un studiu a demonstrat că suplimentarea cu extract de usturoi inhibă calcificarea vasculară la pacienții umani care au colesterolul din sânge ridicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!