Minoritățile naționale sunt eliminate din Constituție, susține Hunor
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, consideră că sintagma de stat național trebuie eliminată din Constituție, întrucât a trecut vremea statelor naționale, dar și pentru că, în principiu, minoritățile naționale sunt eliminate din Legea fundamentală și din stat. Potrivit președintelui UDMR, maghiarii din ţară nu se simt egali cu românii, iar o reformă în acest sens nu i-ar face pe români mai puțin fericiți sau le va diminua șansele la viață.
Kelemen Hunor este sceptic în privința obținerii unui compromis cu Puterea actuală privind eliminarea sintagmei de "stat naţional" din Constituţie: "Nu, eu sunt convins că nu, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să pui în discuţie anumite chestiuni, subiecte, care din punctul nostru de vedere, trebuie discutate la nivelul societăţii. Aici vorbim doar de sintagma de "stat naţional". Niciodată nu am pus în discuţie şi nu punem în discuţie celelalte definiţii, "stat unitar şi indivizibil". Sunt convins că în acest moment, societatea românească şi clasa politică nu este pregătită pentru o astfel de schimbare, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să aduci argumente, că nu trebuie să explici de ce a trecut vremea statelor naţionale şi de ce minorităţile naţionale nu se simt cetăţeni de acelaşi rang cu românii, când din definiţie deja sunt eliminaţi din Constituţie şi din stat, în principiu, sigur, nu vorbim de altă eliminare, dar nu sunt trataţi ca cetăţeni cu acelaşi rang ca ceilalţi", a declarat miercuri, la RFI, lliderul maghiar.
La întrebarea dacă minoritatea maghiară din România se simte discriminată de sintagma de "stat naţional", preşedintele UDMR a răspuns: "Dacă staţi de vorbă şi faceţi un sondaj, dacă vă plimbaţi un pic prin zonele unde trăiesc maghiarii, veţi vedea care este abordarea lor. Da, aşa este! În acelaşi timp sunt convins că românii nu vor fi mai puţin fericiţi sau nu vor avea mai puţine şanse în viaţă, dacă noi discutăm aceste aspecte şi eventual, într-o perspectivă nu prea lungă, chiar ne gândim la o reformă în această privinţă. Dacă nu se ajunge la o amendare a acestui articol, se pot găsi în alte articole formulări prin care într-un fel comunităţile minorităţilor naţionale, minorităţile etnice, cetăţenii de orice altă etnie vor fi recunoscuţi de statul român şi vor fi susţinuţi şi drepturile lor vor fi apărate. Deci de data asta, eu cred că există foarte multe posibilităţi de a discuta şi de a căuta şi alte texte în Constituţie. În acest moment e prematur să spunem că vom vota, nu vom vota, ce vom face la referendum în cazul Constituţiei. Eu cred că dacă câteva aspecte importante vor fi modificate şi clarificate, atunci datoria noastră este să mergem mai departe chiar cu referendum şi cu amendarea Constituţiei, dar nu trebuie să punem căruţa înaintea cailor", a afirmat liderul formaţiunii maghiare.
În opinia lui Kelemen Hunor, dacă se dorește cu adevărat amendarea Constituției, atunci trebuie să se ajungă la un referendum până în octombrie. "Dacă vrei să modifici doar trei-patru-cinci articole, atunci e timp destul. Dacă există un dialog permanent în societatea românească, cu clasa politică, societatea civilă, sfera academică, atunci se poate realiza până în septembrie-octombrie, până la sfârşitul anului, dar începând de mâine ar trebui să lucrăm şi deocamdată aceste comisii şi foruri constituţionale nu au fost înfiinţate. Dacă nu se ajunge până în octombrie la un referendum, atunci amendarea Constituţiei este compromisă. Nu se va face în 2014, fiind an electoral, 2015 e an pre-electoral. Ori facem în acest an, dacă suntem convinşi că trebuie amendată Constituţia ori nu se va face. Acest lucru trebuie să fie clar pentru fiecare. Dacă noi spunem că nu e timp, nu e timp, permanent este o scuză foarte ieftină să dăm vina pe timp", a conchis Kelemen Hunor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News