Data actualizării:
Data publicării:

Ministrul ucrainean al Apărării: Războiul intră într-o fază prelungită

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a afirmat marţi că războiul cu Moscova intră într-o "fază prelungită", ruşii căutând controlul total al regiunea Donbas şi să ocupe sudul, notează AFP.

"Rusia se pregăteşte să desfăşoare o operaţiune militară pe termen lung", a declarat în faţa miniştrilor apărării din Uniunea Europeană (UE) şi secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.


"Războiul intră într-o fază prelungită"



"Războiul intră într-o fază prelungită", a adăugat el în acest discurs, al cărui text a fost publicat pe contul său de Facebook.

Potrivit lui Reznikov, trupele ruse îşi întăresc în prezent poziţiile în teritoriile pe care le ocupă în regiunile Zaporojie şi Herson, pentru "a trece în mod defensiv dacă este necesar".

"În prezent, principalele eforturi ale Kremlinului se concentrează asupra încercărilor de a încercui şi distruge regruparea forţelor armate ucrainene în regiunile Doneţk şi Lugansk", în estul ţării, parţial în mâinile separatiştilor pro-ruşi, a continuat el.

Reznikov a citat, de asemenea, ca obiectiv al Moscovei "crearea unui coridor terestru care să lege Rusia de Crimeea", o peninsulă pe care a anexat-o în 2014, şi ocuparea "întregului sud al Ucrainei".

El le-a cerut aliaţilor occidentali ai Ucrainei mai multă coordonare în livrările de arme către Kiev, "pentru a ne elibera teritoriile cât mai curând posibil".

La rândul său, Ministerul ucrainean al Apărării a indicat în raportul său de marţi seară că forţele ruse desfăşoară "ofensive de-a lungul întregii linii de contact" în regiunea Doneţk şi parţial în regiunea vecină Lugansk, scrie Agerpres.

Citește și - Primul proces pentru crime de război după invazia rusă se deschide miercuri la Kiev

Justiţia ucraineană începe miercuri primul său proces pentru crime de război de la pătrunderea trupelor Moscovei pe teritoriul său, cel al unui soldat rus acuzat că a împuşcat un civil neînarmat, notează AFP.  

Procesul, care ar trebui să fie urmat rapid de alte câteva, va fi un test pentru sistemul judiciar ucrainean, într-un moment în care instituţiile internaţionale îşi desfăşoară şi ele propriile anchete cu privire la abuzurile comise de trupele ruse în această ţară. Vadim Şişimarin, 21 de ani, va compărea de la orele 14.00 (11.00 GMT) în faţa tribunalului districtului Solomiansky din Kiev, unde va trebui să dea explicaţii cu privire la moartea unui bărbat de 62 de ani, la 28 februarie, în nord-estul Ucrainei. Vezi continuarea articolului aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel