
Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale, a vorbit despre pensiile militarilor.
„Înțeleg că salariile pentru cei care se încadrează în armată sunt total neatractive“, a spus Bogdan Chirieac.
„Sunt neatractive, dar încercăm să le facem mai atractive. Pentru mine, prioritatea a fost să încerc să nu piardă pensionarii militari“, a precizat ministrul.
„Pensiile de serviciu, care nu pot fi confundate cu pensiile acelea de 70.000 de lei pe lună“, a completat Bogdan Chirieac.
„Sunt formațiuni politice în România care spun că sunt pensii speciale. Eu nu spun că există vreo muncă în România care nu este importantă pentru țară. Fiecare om la locul lui este absolut util și respectabil, dar trebuie să recunoaștem că există meserii care au un risc mai mare, sunt meserii care presupun niște renunțări care nu sunt simetrice cu ale altor categorii. Acești oameni merită și respectul nostru, dar și o formă de recunoaștere a faptului că nu sunt meserii obișnuite“, a precizat ministrul.
„E o informație pe care o așteaptă foarte mulți pensionari militari. Spuneți că în programul acesta de aducere la niveluri rezonabile a pensiilor speciale, pensiile militare nu vor avea de suferit?“, a insistat Bogdan Chirieac.
„Eu am vorbit de dimineață cu președintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaților și am cerut din nou o confirmare pe acest lucru, pentru că există un proces pe acest lucru“, a precizat Angel Tîlvăr.
„Deci, pensiile nu vor fi afectate de programul de austeritate al Guvernului“, a punctat Bogdan Chirieac.
„Eu așa sper! Și nici nu cred că în acest context de securitate, de conflict în proximitate această componentă a societății pensiile militarilor vor fi afectate“, a replicat ministrul Apărării.
„Dar o majorare a vârstei de pensionare?“, a întrebat Bogdan Chirieac.
„Asta se va întâmpla atunci când se va rula discuția într-o formă agregată și vom avea implicațiile unui astfel de demers“, a mai spus ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Sociologul Gelu Duminică: Boala de care sufăr e una tare ciudată. Habar nu am dacă o să apuc 47 de ani
- De ce nu a mai fost difuzată emisiunea „În gura presei”. Imagini cu Mircea Badea, surprinse în toiul nopții
- Știați ce meserie a avut tatăl Mirelei Vaida?! Fratele ei și-a urmat părintele. „Îmi doresc foarte mult să îmi cresc și copiii în cultul ăsta”
- HOROSCOP 2024 Berbec. Surprize financiare! Mercur și Venus te susțin. Vezi previziunile complete
- Ești mai fericit dacă ai copii? Iată ce arată studiile
- Reacția adorabilă a unui cățel din rasa Pomeranian care iubește să se joace în zăpadă / video
- Pentru ce au stat sute de tineri din Cluj la coadă, în ciuda frigului. ”Excelent! Am trecut pe acolo și m-am bucurat”
- Horia Brenciu a făcut 7 ore de la București la Brașov. ”Am simțit fiecare denivelare a Văii Prahovei. Fiecare gropiță!”
- Postarea bulversantă, virală pe Facebook: M-au lăsat să mor, atât au putut ei face pentru mine. Am fost ucisă de medici, prieteni, rude, oameni care au tăcut
- TOP bancuri de Ziua Națională