Data publicării:

Ministrul Rafila anunță că testarea antidrog a copiilor şi adolescenţilor se va face doar cu acordul părinţilor

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Luni, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a transmis că testarea antidrog a copiilor și adolescenților se va face doar cu acordul părinților. Potrivit ministrului, testarea nu trebuie să fie 'un instrument de natură coercitivă'.

'O implicare la cel mai înalt nivel ar duce lucrurile în zona de siguranţă naţională. (...) Noi vom participa cu tot ceea ce este necesar din punct de vedere al dezvoltării unui program care trebuie să aibă o componentă medicală foarte serioasă, care nu trebuie să se refere doar la testare. Testarea nu trebuie să fie generalizată, ci ţintită, exclusiv cu acordul părinţilor unui copil sau unui adolescent care urmează să fie testat. Asta este o condiţie normală. Am încercat să găsim modele şi în alte ţări. Aşa se face, testarea trebuie să fie un instrument pentru protejarea sau recâştigarea sănătăţii unui copil, nu trebuie să fie, în niciun fel, un instrument de natură coercitivă', a transmis ministrul Rafila în cadrul unei conferinţe de presă.

Ministrul a fost întrebat dacă testarea va putea fi făcută și de către medicii de familie, iar răspunsul acestuia a fost că nu s-a vorbit încă despre acest aspect. 

'Varianta optimă este ca testarea să fie făcută la solicitarea părintelui sau a cadrului didactic, dacă există suspiciuni (...) În cazurile pozitive trebuie confirmare şi intrarea într-un sistem de consiliere şi de soluţii terapeutice', a mai spus Alexandru Rafila.

Luni, preşedintele Klaus Iohannis a spus că fenomenul consumului de droguri în rândul copiilor și tinerilor este alarmant. Acesta a anunțat că acest subiect va fi adăugat pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Consumul de droguri din şcoli, pe ordinea de zi a CSAT

"Doamnelor și domnilor,

Dragi elevi,

Vreau să mă refer acum la un fenomen alarmant, cel al consumului de droguri în rândul tinerilor. Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră și mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluții pentru a combate acest flagel.

Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării acest subiect. Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede și în școli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale.

În același timp, vreau să subliniez importanța comportamentelor preventive și responsabile. Este crucial ca tinerele generații să înțeleagă încă de la o vârstă fragedă pericolele și consecințele dramatice ale consumului de droguri, alcool și tutun.

Prin educație și conștientizare, putem construi o barieră solidă împotriva acestor amenințări. De asemenea, este vital să implementăm programe de educație pentru sănătate în școli, care să le ofere elevilor toate informațiile și instrumentele necesare pentru a face singuri alegeri sănătoase.", a declarat preşedintele. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel