Data publicării:
Ministrul polonez al sănătății, demisie din funcție după încălcarea secretului medical
Ministrul Sănătății din Polonia și-a dat demisia din funcție. Este acuzat de încălcarea secretului medical.
Ministrul polonez al sănătăţii, Adam Niedzielski, care a provocat o controversă după ce a divulgat datele medicale ale unui medic care îi criticase una dintre reforme, a demisionat marţi din funcţie, relatează AFP.
Premierul Mateusz Morawiecki i-a acceptat demisia şi a numit-o ministru al sănătăţii pe deputata Katarzyna Sojka, din partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS).
Ministrul Niedzielski fusese criticat de lumea medicală pentru o reformă care restrângea posibilitatea prescrierii de medicamente online. În reacţiile sale, pe 4 august, el l-a menţionat pe unul dintre medicii care-l acuzau, afirmând despre acesta din urmă că şi-a auto-prescris medicamente psihotrope şi analgezice.
Considerând această dezvăluire drept o încălcare a secretului medical, Camera naţională a medicilor polonezi a anunţat imediat că nu mai poate colabora cu acest ministru şi că va sesiza Parchetul, în timp ce cadrele medicale poloneze au ameninţat cu lansarea unei greve, în urma gestului ministrului care acum a demisionat, arată Agerpres.
Camera Supremă a Medicilor: Nu mai este posibilă nicio colaborare cu Adam Niedzielski
”În urma unei analize juridice a înscrisurilor domnului Niedzielski, vă informăm că NIL va depune o sesizare la procuratură în legătură cu posibilitatea săvârșirii unei infracțiuni”, au declarat reprezentanții Camerei Supreme a Medicilor (CSM), într-un comunicat, potrivit PolsatNews.
Încrederea în ministrul Sănătății a fost ”pierdută”, a mai spus CSM.
Adam Niedzielski s-a referit vineri, pe Twitter, la imaginile dintr-o emisiune a postului TVN, care făceau referire la problemele legate de prescrierea electronică a rețetelor. În postare, ministrul Sănătății l-a numit pe unul dintre medicii prezentați în material.
Kłamstwa @FaktyTVN. We wczorajszym wydaniu usłyszeliśmy, że pacjenci po operacjach ortopedycznych w Poznaniu nie dostali przez ostatnie 2 dni recept na leki przeciwbólowe. Sprawdziliśmy w Poznaniu. I co? Pacjenci po operacjach ortopedycznych otrzymywali recepty na wskazane leki!!
— Adam Niedzielski (@a_niedzielski) August 4, 2023
”Doctorul Piotr Pisula, spitalul orășenesc din Poznan, ieri, la "Faptele" TVN, a spus că niciun pacient nu putea primi o astfel de rețetă. Am verificat. Medicul a eliberat ieri o rețetă pe el însuși pentru un medicament din grupul de medicamente psihotrope și analgezice. Acestea sunt FAPTELE. Ce minciuni ne așteaptă astăzi”, a scris Niedzielski pe Twitter, blocând posibilitatea de a comenta acest tweet.
Citește și: Alegerile parlamentare din Polonia, moment decisiv pentru relaţia cu UE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News