Data publicării:

Două contracte de finanţare cu ANANP, prin PNRR, în valoare de 155 de milioane de euro, semnate de Ministerul Mediului

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Ministrul Mediului a semnat două contracte de finanţare cu ANANP, prin PNRR, în valoare de 155 de milioane de euro.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a semnat două contracte de finanţare cu Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), valoarea acestora depăşind 155 de milioane de euro.

'Investiţiile sunt realizate în cadrul Componentei C2 'Păduri şi protecţia biodiversităţii', din PNRR, şi au în vedere actualizarea planurilor de management aprobate, identificarea zonelor potenţiale de protecţie strictă în habitate naturale terestre şi marine, dar şi reconstrucţia habitatelor de pajişti în ariile naturale protejate', se arată într-un comunicat al MMAP.

Primul contract de finanţare semnat constă în actualizarea a cel puţin 250 de zone naturale protejate, în conformitate cu Ghidul de elaborare a planurilor de management şi cadrul metodologic agreat de Comisia Europeană în 2020 pentru detalierea obiectivelor specifice de conservare pentru habitate şi specii.

Astfel, se va asigura cartarea şi inventarierea distribuţiei habitatelor şi speciilor, în vederea stabilirii stării de conservare a acestora şi a obiectivelor specifice de conservare.

Implementarea proiectului presupune activităţi complexe de analiză şi selecţie a informaţiilor relevante existente, respectiv verificarea acestora pe teren şi transpunerea lor într-o structură unitară, conform detalierilor transmise de Comisia Europeană în 2020.

Proiectul propus de Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate are o valoare de 597,6 milioane lei fără TVA, reprezentând contravaloarea a 120 milioane de euro. Termenul de finalizare este trimestrul 1 2025.

'Avem un buget consistent prin PNRR alocat componentei 'Păduri şi protecţia biodiversităţii' şi aceste investiţii aferente celor două contracte de finanţare au o importanţă deosebită pentru protejarea strictă a habitatelor naturale terestre şi marine şi a speciilor care convieţuiesc în aceste habitate, dar şi pentru reconstrucţia habitatelor de paijişti în ariile naturale protejate.

Protejarea biodiversităţii este unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în acord cu Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030', a subliniat ministrul Mircea Fechet.

De asemenea, se vor prioritiza ariile naturale protejate potenţial afectate de proiectele de infrastructură pentru care România s-a angajat, în conformitate cu legislaţia UE relevantă, să colecteze în continuare date în vederea detalierii obiectivelor de conservare pentru habitate şi specii, inclusiv specii de păsări migratoare.

Al doilea contract de finanţare încheiat între Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate are o valoare de 174,3 milioane lei fără TVA, reprezentând contravaloarea a 35 milioane euro, şi finanţează reconstrucţia din punct de vedere ecologic a minim 2800 ha de habitate de pajişti din ariile naturale protejate.

Termenul de finalizare este trimestrul 2 din 2026. Potrivit sursei citate, investiţia răspunde unei provocări majore pentru domeniul biodiversităţii din România, având în vedere nivelul scăzut de implementare a măsurilor active de conservare prevăzute în planurile de management aprobate, în special în ceea ce priveşte reconstrucţia ecologică a habitatelor şi îmbunătăţirii stării de conservare, atât a acestora, cât şi a speciilor aferente pajiştilor.

De asemenea, acest proiect are ca obiective specifice: elaborarea criteriilor de selecţie, identificarea şi prioritizarea suprafeţelor de pajişti destinate renaturării, documentarea, reglementarea şi implementarea măsurilor de conservare destinate reconstrucţiei şi elaborarea şi implementarea planului de acţiune privind comunicarea şiconştientizarea publicului cu privire la rolul biodiversităţii aferente pajiştilor.

Investiţia se va implementa prin microproiecte specifice la nivel de suprafaţă de pajişte sau grup de suprafeţe de pajişti care necesită renaturarea, prin contracte încheiate între ANANP şi diferite persoane juridice sau asocieri de persoane juridice.

Cele două contracte semnate fac parte din Pilonul I 'Tranziţia Verde', Componenta 2 'Păduri şi protecţia biodiversităţii' şi vizează investiţiile I3.1 'Actualizarea planurilor de management aprobate şi identificarea zonelor potenţiale de protecţie strictă în habitate naturale terestre şi marine în vederea punerii în aplicare a Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030' şi I4.2

Reconstrucţia habitatelor de pajişti în ariile naturale protejate din cadrul Reformei R2 - 'Reforma sistemului de management al ariilor naturale protejate în vederea implementării coerente şi eficace a Strategiei europene privind biodiversitatea'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel