Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, îndemn pentru procurorii profesioniști: Dacă eşti bântuit de acest spirit
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Cătălin Predoiu, noul ministru al Justiției a fpcut un îndemn către procurorii profesioniști. 

Noul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a îndemnat pe procurorii profesionişti să se înscrie la selecţia care va fi organizată pentru ocuparea funcţiilor de conducere la Parchete, subliniind că numirile nu se vor face pe criterii politice sau de prietenie.

"Dacă eşti bine pregătit, dacă îţi pasă de cetăţeni, dacă îţi pasă de lege, dacă eşti bântuit de acest spirit al dreptăţii, eşti obligat să iei măcar în considerare să te înscrii. Vreau să dezmint orice fel de speculaţii legate de numiri care s-ar face pe criterii politice sau pe criterii de prietenie. Eu am subliniat asta şi la Parlament, trebuie să renunţăm la acest tip de înţelegere greşită a ideii de prietenie. Prietenie este una, munca este altceva. Profesionalismul nu trebuie influenţat de prietenie şi selecţia trebuie făcută pe criterii obiective. (...) În raniţa fiecărui om de valoare stă bastonul de şef procuror la nivelul la care vor fi organizate concursurile. Şi să o privească şi ca o obligaţie de onoare faţă de meseria lor, faţă de cetăţeni. Toată lumea se vaită că nu avem leadership, că ţara merge nu ştiu cum. Păi dacă cei buni nu se implică, tot aşa va merge în continuare şi ţara şi Justiţia şi Ministerul Public. Haideţi să facem lucrurile mai bine. Mă adresez celor mai buni să se înscrie în concurs", a declarat Predoiu, după ce a preluat marţi mandatul de ministru al Justiţiei.

În prezent, cele mai importante funcţii de conducere din Ministerul Public, respectiv la Parchetul General, DIICOT şi DNA, sunt ocupate de şefi interimari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel