Ministrul italian al Economiei speră că Atlantia va cumpăra acţiuni la Alitalia
Ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, şi-a exprimat speranţa că Atlantia SpA, cea mai mare companie de infrastructură din lume, va cumpăra o participaţie la operatorul aerian Alitalia, care se confruntă cu dificultăţi financiare, transmite Reuters.
"Cred că Atlantia ar fi un partener solid. Implicarea companiei în salvarea Alitalia ar fi de dorit", a declarat vineri Tria, într-un interviu acordat publicaţiei italiene La Stampa.
Guvernul de la Roma vrea până luni să ajungă la un acord privind operatorul aerian italian.
După şedinţa care a avut loc joi, boardul Atlantia i-a cerut directorului general Giovanni Castellucci să examineze planul industrial al Alitalia.
Relaţiile dintre coaliţia aflată la guvernare în Italia şi familia Benneton, care controlează Atlantia, s-au înrăutăţit în urma prăbuşirii unui viaduct pe autostrada A10, în regiunea oraşului italian Genova, care a provocat decesul a 38 de persoane. Autostrade per l'Italia, subsidiară a Atlantia, gestiona tronsonul de autostradă care s-a prăbuşit în august la Genova.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Executivul vrea să-şi repare relaţiile cu familia Benetton şi cu Atlantia în schimbul ajutorului pe care urmează să îl acorde Atlantia pentru salvarea Alitalia.
Ministrul italian al Industriei, Luigi Di Maio, a ameninţat că va revoca concesionarea autostrăzilor gestionate de Autostrade per l'Italia, însă Tria a afirmat că Executivul trebuie să respecte legea.
"Atlantia este controlată de familia Benneton, dar există şi multe fonduri internaţionale printre investitorii săi. Respectarea legilor este necesară pentru a oferi garanţii tuturor acţionarilor", a avertizat ministrul italian al Economiei.
Autorităţile de la Roma sunt în căutarea unui cumpărător pentru compania aerian italiană care trece din nou printr-o perioadă dificilă.
Odată un jucător important în industria transportului aerian european, în ultimii ani Alitalia a avut de suferit de pe urma competiţiei trenurilor de mare viteză şi a transportatorilor low-cost, care au diminuat cota de piaţă şi profiturile sale. În 2017, Alitalia a fost plasată sub administrare specială, după ce salariaţii au respins un plan de restructurare ce viza reducerea efectivelor şi salariilor.
În ultimele luni, Ferrovie dello Stato (FS), societatea de căi ferate deţinută de statul italian, a încercat să pună la punct un plan de salvare pentru Alitalia şi a purtat discuţii în acest sens cu diverşi operatori aerieni. Însă, sursele citate de Reuters susţin că părţile nu au putut cădea de acord cum să structureze tranzacţia, astfel că, în lipsa unui partener industrial, Alitalia ar putea să se confrunte cu un viitor incert, deoarece nici Ferrovie dello Stato (FS) şi nici statul italian nu au competenţele necesare pentru a gestiona o companie aeriană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News