Data publicării:

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, va primi mâine a treia doză de vaccin Covid-19

Autor: Andrada Oana | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto Facebook Cseke Attila
Foto Facebook Cseke Attila

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, va primi mâine, 28 septembrie, a treia doză de vaccin Covid-19.

Alegeri prezidentiale 2024

'Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății se va afla mâine, orele 9.00 la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”.

Ministrul interimar al Sănătății va primi cea de-a treia doză de vaccin Covid-19.', arată o informare de presă. 

Imunizarea cu a treia doză începe mâine, la Romexpo 

 

Imunizarea cu a treia doză de vaccin Covid-19 începe marţi la centrele de la Romexpo, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis, luni, Agerpres.

"Persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de-a treia doză începând de marţi (...) la centrele de la Romexpo. Sunt aşteptate pentru vaccinare persoanele cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice indiferent de vârstă, personalul medical, personalul din asistenţă socială şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare. Cea de-a treia doză de vaccin poate fi administrată la liber, fără o programare prealabilă", a informat autoritatea locală.

Conform sursei citate, vaccinarea cu cea de-a treia doză se va efectua doar cu vaccinuri pe bază de ARN Mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza a treia cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna. Având în vedere faptul că, în România, vaccinarea cu Johnson&Johnson a început pe 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, în prezent, administrarea dozei de rapel.

În paralel cu administrarea celei de-a treia doze continuă şi imunizarea persoanelor care doresc să-şi facă pentru prima dată vaccinul anti-COVID.

Centrele de vaccinare de la Romexpo sunt deschise în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 8,00 şi 20,00. 

Certificatul verde, valabil și fără a treia doză a vaccinului

 

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, susține că schema actuală de vaccinare este cea care este luată în calcul de Uniunea Europeană la eliberarea certificatului verde, scrie romaniatv.net.

În acest fel, persoanele vaccinate cu două doze, sau una în cazul serului Johnson&Johnson, pot beneficia în continuare de Certificatul verde, chiar dacă aleg să nu facă şi o a treia doză.

”În acest moment în România, la nivel european, o schemă completă de vaccinare se consideră cea fiind cea cu două doze sau cu o doză în cazul Johnson&Johnson. (...) Doza trei vine să îmbunătățească răspunsul imun. Sunt date care spun că se constată un declin după 6 luni la nivelul titrului de anticorpi. Se administrează în primul rând persoanelor care au riscuri biologice și riscuri ocupaționale. Toată lumea care are cel puțin șase luni de zile de la rapel poate face doza a treia de vaccin”, a declarat Baciu la Digi24. (Știrea, AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel