Ministrul Finanțelor din Cipru, Michalis Sarris, a demisionat. Cine îi va lua locul
Ministrul cipriot al Finanţelor, Michalis Sarris, a demisionat, marți, după încheierea discuţiilor cu instituţiile financiare internaţionale. Motivul demisiei oficialului cipriot ar fi demararea unei anchete ancheta care vizează stabilirea responsabilităților privind criza financiară care a zguduit ţara luna trecută, relatează presa internațională.
Michalis Saris a declarat jurnaliștilor că decizia demisiei a fost luată după ce a fost demarată o anchetă pentru a determina cauzele crizei bancare, întrucât dorește să faciliteze sarcina anchetatorilor. „Cred că, pentru a uşura munca anchetatorilor, cel mai corect ar fi să-i înmânez preşedintelui republicii demisia mea, lucru pe care l-am făcut deja”, a spus Sarris, informează BBC.
Preşedintele Nicos Anastasiades a acceptat deja demisia ministrului, notează Reuters, iar ancheta urmează a fi efectuată de un complet format din trei judecători. Cel care va prelua portofoliul de la Finanțe este, potrivit presei locale, ministrul Muncii, Haris Georgiades.
Până anul trecut, Michalis Sarris a ocupat funcţia de preşedinte al băncii Laiki, al doilea mare grup bancar cipriot, care a fost închis în schimbul programului de asistenţă financiară.Negocierile guvernului cipriot cu Comisia Europeană şi FMI s-au încheiat, marți, și stabilesc prevederile finale ale acordului de finanţare în valoare de 10 miliarde euro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului cipriot, Christos Sylianides, prima tranşă urmează să intre în luna mai. "Am convenit asupra unui memorandum. Este o evoluţie semnificativă", a afirmat acesta.
Până în 2018, Ciprul trebuie să aducă bugetul structural (care nu include plăţile în contul dobânzilor datoriei de stat) pe surplus până în 2018.
Împrumuturile de la creditorii internaţionali vor avea o dobândă de 2,5%, iar rambursarea va începe peste 10 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News