CNE nu se va mai ocupa de analiza tezelor de doctorat cu suspiciuni de plagiat. Pentru aceste atribuții va fi găsit un alt mecanism, după o consultare cu Academia Română și rectorii din țară.
În acest, șeful Comisiei de Etică de la Universitatea din Bucureşti, Marian Popescu, a scris pe blogul său despre acest subiect.
"Încerc să înțeleg termenul de revocare. De ce nu demitere? Dacă se consideră că membri CNE au făcut treabă bună, căci, iată, nu sunt demiși, atunci de ce Consiliul este revocat? Probabil, e vorba de o redefinire a Consiliului în ansamblu. Vom vedea. Oricum, mi se pare o bună vestire faptul că domnul ministru aduce chestiunea plagiatului demnitarilor în cadrul ei de drept, Universitatea, și o scoate astfel din regimul de excepții... legale", scrie Marian Popescu. Citiți AICI întregul material.
Reformarea sistemului
Reluăm, în rândurile de mai jos, anunțul ministrului Educației.
"Am decis să revoc Consiliul Național de Etică. Azi voi semna ordinul în acest sens. Am în vedere crearea în cel mai scurt timp a unui cadru normativ clar, coerent, privind doctoratul în România. Mă voi intalni la sfârșitul acestei săptămâni cu Consiliul Național al Rectorilor şi cu prezidiul Academiei Românei și voi reveni cu detalii. Este foarte important să creăm cadrul ca deciziile ce se vor lua să fie credibile, în baza unui mecanism clar şi respectat.
Trebuie să refacem încrederea în sistemul de educaţie din Romania. Avem experienţă şi expertiză pentru a pune la punct, în baza legii, cu clarificări şi modificări acolo unde este cazul, un mecanism de bună practică internaţională", a anunţat Adrian Curaj, noul ministru al Educației, la finalul ședinței de Guvern.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Un neamț a vizitat toate țările Europei și a făcut un top al celor mai frumoase destinații. Ce a spus despre România
- Germania anulează spațiul Schengen. Knaus avertizează că nici Franța sau Austria n-au reușit nimic cu asta
- Ce aduce Sezonul Balanței pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- Alertă meteo generală până luni, 15 - 16 septembrie 2024: Plouă însemnat cantitativ. Harta ANM
- Comuna din România cu doar 4 sate și 200 de locuitori, dar cu funcționari cât nu-i poate duce! ”Comunitatea foarte mică nu are buget să-i susțină”
- BANCUL ZILEI: Parteneriat între amanți
- MAE, alertă de călătorie în trei state europene. Avertisment de precipitații extreme și inundații
- MAE, alertă de călătorie pentru o nouă țară europeană
- Analiză șoc: Partidele au cei mai buni candidați la prezidențiale, cu excepția unuia
- Adrian Năstase regretă că nu a povestit "episodul în care s-au aruncat grenade", în lupta cu Traian Băsescu