Data publicării:

Ministrul Economiei: Preţul gazelor nu ar trebui să crească în această iarnă

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
gaze
gaze

Preţul gazelor nu ar trebui să crească în această iarnă, nici pentru populaţie nici pentru companii, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Economiei, Ion Ariton.

"Nu aş dori ca în această iarnă să scumpim preţul gazelor pentru populaţie şi nici pentru companii", a afirmat Ariton. Ministrul Economiei va discuta miercuri cu premierul Emil Boc eventuala prelungire a legii prin care o serie de companii chimice primesc doar gaze din producţia internă. Prevederile legii expiră la 31 octombrie.

"Mâine (miercuri - n.r.) vom discuta cu premierul, până la 31 octombrie vom decide dacă prelungim aceste contracte. Trebuie să vedem ce se va întâmpla după 1 noiembrie", a mai spus Ariton.

Măsura de sprijin prin care o serie de producători din industria chimică şi a îngrăşămintelor au primit doar gaze din producţia internă, mai ieftine de aproape două ori faţă de cele importate, a fost introdusă de Guvern în mai 2009 şi a fost prelungită cu un an în luna octombrie a anului trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel