Ministrul Culturii s-a întâlnit cu balerinii refugiați din Ucraina
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu
Lucian Romașcanu s-a întâlnit cu balerinii refugiați din Ucraina.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, s-a întâlnit astăzi, 4 martie, cu cei cinci balerini refugiați din Ucraina care au început studiul alături de balerinii și maeștrii de balet ai Operei din București.

Opera Națională București, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii, se alătură astfel demersurilor de ajutorare a artiștilor victime ale războiului de pe teritoriul ucrainean.

„Avem aici cinci balerini care au plecat din cauza ororilor de acolo, iar Opera a înţeles să-i găzduiască şi să le asigure toate condiţiile pentru a-şi continua repetiţiile, astfel încât să se menţină forma. În funcţie de ce măsuri legislative vom reuşi să adoptăm privind integrarea în muncă a celor care vin din Ucraina, probabil că li se vor putea oferi şi lor contracte de colaborare. Vreau să-i felicit pe toți cei care reușesc să se implice în astfel de acțiuni, inclusiv instituțiile din subordinea Ministerului Culturii, care nu au întârziat să vină în întâmpinarea refugiaților. Teatrul Naţional din Bucureşti este de asemenea pregătit să primească artişti, așa cum o face și Opera Naţională, pentru a-i integra în echipa lor atât cât va fi necesar. Știu că cei de acolo au folosit autocarul propriu pentru a ajuta la transportul refugiaţilor, în timp ce Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti" şi Muzeul Naţional de Istorie a României au strâns alimente pentru refugiaţi. De asemenea, Corul Madrigal a înregistrat Imnul Național al Ucrainei alături de Tania Kolotylo, o tânără refugiată din Ucraina cu o voce minunată. Este firesc să facem toate aceste lucruri, iar faptul că Ministerul Culturii este unul cu foarte multe instituţii în subordine şi cu foarte mulţi angajaţi ne ajută să lăsăm o amprentă importantă în acest demers de ajutorare a unor oameni care au nevoie, mai mult ca oricând, de alți Oameni”, a declarat Ministrul Culturii, potrivit unei informări de pe site-ul instituției.

Familia Regală a României: Voluntarii Crucii Roșii din țara noastră au ajuns la Cernăuți cu un convoi umanitar

Familia Regală a României a transmis că Majestatea Sa Margareta, președintele Crucii Roșii Române, este mândră de faptul că voluntarii Crucii Roșii din țara noastră au ajuns la Cernăuți cu un convoi umanitar, format din 7 camioane.

"Majestatea Sa Margareta, președintele Crucii Roșii Române, este mândră de faptul că voluntarii Crucii Roșii din țara noastră au ajuns la Cernăuți cu un convoi umanitar, format din 7 camioane. Astfel, multe familii ucrainiene, grav afectate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, au acum acces la cele 150 de tone de alimente, apă și produse de maximă necesitate", se arată în mesajul transmis pe pagina de Instagram Familia Regală a României (vezi AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel