Ministrul britanic al apărării a gasit vinovatul pentru situația din Afganistan: Donald Trump!
Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, i-a atribuit luni fostului preşedinte american Donald Trump responsabilitatea pentru situaţia actuală din Afganistan, întrucât - în opinia sa - acordul de pace elaborat de fosta administraţie de la Washington în 2020 nu a făcut decât 'să le dea un impuls' talibanilor, relatează EFE.
Ministrul Ben Wallace a făcut această declaraţie pentru BBC în contextul în care guvernul de la Londra încearcă să repatrieze mii de britanici şi afgani care au ajutat la misiunea sa în Afganistan, după ce talibanii au preluat controlul asupra capitalei Kabul duminică.
Ministrul britanic al apărării a afirmat că acordul de pace negociat de Trump anul trecut, înainte de a părăsi Casa Albă, a pus bazele retragerii trupelor americane şi celor ale aliaţilor lor, după mai bine de 20 de ani de misiune în Afganistan.
'Zarurile au fost aruncate atunci când Donald Trump a încheiat târgul', a afirmat Wallace, în opinia căruia actualul preşedinte american Joe Biden 'a moştenit' această situaţie, după finalizarea foii de parcurs pentru ieşirea SUA din Afganistan.
'Biden a moştenit un impuls, impulsul care a fost dat talibanilor, care i-a făcut să creadă că au câştigat războiul', a afirmat ministrul conservator britanic, insistând că prăbuşirea guvernului de la Kabul, aflat acum în mâinile talibanilor, derivă din politica externă a lui Donald Trump.
'Seminţele a ceea ce se întâmplă acum au fost plantate înainte ca Biden să intre în funcţie. Seminţele sunt reprezentate de acordul de pace impus în grabă, care nu a fost conceput în colaborare cu comunitatea internaţională', a adăugat Wallace, citat de EFE.
Donald Trump îi cere lui Joe Biden să demisioneze după victoria talibanilor în Afganistan
Donald Trump a estimat duminică că succesorul său la Casa Albă, Joe Biden, ar trebui să demisioneze ca urmare a victoriei talibanilor în Afganistan, dar şi pentru gestionarea defectuoasă a altor dosare, precum cel al pandemiei, informează AFP.
'Este timpul ca discreditatul Joe Biden să demisioneze pentru că a permis ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, dar şi din cauza creşterii ameţitoare a COVID-ului, a dezastrului de la graniţă, a suprimării independenţei noastre energetice şi a paraliziei economiei noastre', a scris fostul preşedintele republican într-un comunicat.
'Aceasta ar trebui să fie uşor având în vedere că încă de la început nu a fost ales în mod legitim', mai susţine Donald Trump, care continuă să afirme în mod eronat că a câştigat alegerile prezidenţiale din 2020. Deşi fostul lider de la Casa Albă a supervizat negocierile cu talibanii în vederea retragerii soldaţilor americani din Afganistan, în prezent intenţionează să dea vina pe succesorul său pentru dezastrul militarilor afgani.
'Ceea ce a făcut Joe Biden în Afganistan este mitic. Va rămâne una din cele mai mari înfrângeri din istoria americană', l-a ironizat duminică, într-un comunicat precedent, Donald Trump pe actualul preşedinte al SUA, potrivit Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Sunt 35 de români în Afganistan. Cîțu a vorbit cu Iohannis: Să trimitem un avion
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News