Data publicării:

Bănicioiu cere anchetă în cazul "botezul" hocheistului de 9 ani

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Ministrul Tineretului și Sportului, Nicolae Bănicioiu, condamnă "botezul" cu pumni și cu picioare de care a avut parte un hocheist de nouă ani la primul său antrenament și anunță că va cere declanșarea unei anchete la CSM Suceava pentru a stabili ce măsuri se impun pentru a nu se ma întâmpla vreodată așa ceva.

"Am luat la cunoștință cu indignare de evenimentele care s-au petrecut săptămâna trecută într-un cantonament al echipei de hochei CSM Suceava. Valerian, un copil de 9 ani, a trebuit să suporte, din partea colegilor săi și sub ochii nepăsători ai antrenorului, violențe fizice echivalente cu un "botez" care, înțeleg, are loc cu regularitate la un prim cantonament", declară ministrul Bănicioiu, într-un comunicat de presă.

În afară de faptul că își exprimă susținerea față de Valerian și familia sa, ministrul Tineretului și Sportului "respinge cu fermitate astfel de acte de violență și, indiferent de motive și de context" și consideră că "ele nu trebuie să caracterizeze în niciun fel societatea noastră, cu atât mai mult sportul românesc. Valorile sportive nu sunt în niciun fel compatibile cu violența, iar acest lucru trebui promovat atât în rândul antrenorilor, cât și al tinerilor sportivi".

În plus, ministrul Bănicioiu va solicita declanșarea unei anchete la clubul CSM care să arate ce s-a întâmplat și care ar trebui să fie măsurile pentru a nu mai avea parte de situații similare.

"Iau în considerare analiza în profunzime a subiectului violenței în lumea sportului, cu precădere a celui juvenil, și vreau ca tineri ca Valerian să-și urmeze pasiunea fără a fi supuși unor presiuni fizice și psihice absolut inacceptabile și de netolerat", conchide ministrul Bănicioiu în finalul documentului citat.

Copilul de nouă ani, jucător la clubul de hochei CSM Suceava, a trecut printr-un ritual barbar de inițiere în cursul unui cantonament la Ploiești, ce consta într-o bătaie administrată de coechipierii mai mari ca vârstă.

Antrenorul echipei consideră însă că astfel de practici sunt normale și a dat vina pe victimă, pentru că s-a opus "botezului", motiv pentru care a încasat-o mai rău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel