'Vreau să subliniez şi eu importanţa profesiei dumneavoastră. O importanţă care devine din ce în ce mai evidentă, mai ales în acest context în care schimbările climatice provocate de încălzirea globală ne pun în faţa unor provocări nemaiîntâlnite. Unii dintre colegii silvicutori prezenţi aici au trecut prin situaţii catastrofale în ceea ce priveşte efectele încălzirii globale asupra pădurilor. În acest cadru general, silvicultura, ca ştiinţă, şi silvicultorii, ca profesionişti, trebuie să găsească echilibrul cvasiperfect între nevoia de a exploata pădurea ca resursă, în folosul dezvoltării societăţii, dar, în acelaşi timp, cu grija ca aceasta să nu fie afectată, spre folosul omului', a declarat Ioan Deneş. Acesta a subliniat că mărirea suprafeţelor împădurite este un obiectiv prioritar al mandatului său.
'Întâlnirile silvicultorilor care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi regiune cu omologii lor care practică profesia în alte zone ale continentului, dar nu numai, creează oportunitatea de a împărtăşi unii altora experienţele pozitive, noutăţile din domeniu, previziuni, precum şi moduri de acţiune în situaţii de criză. În timpul mandatului meu de ministru, creşterea suprafeţelor împădurite este unul dintre obiectivele prioritare. Când spun aceasta mă refer atât la refacerea terenurilor forestiere afectate uneori chiar de nesăbuinţa şi lăcomia oamenilor, cât şi la împădurirea zonelor aride, deşertice, pe care nu mai creşte nici măcar iarba', a adăugat Ioan Deneş. Acesta a apreciat că fiecare arbore sau arboret care se dezvoltă pe un teren afectat de ariditate reprezintă o victorie contra deşertificării.
'În actualul context climatic, fiecare arbore, fiecare arboret care se dezvoltă pe un teren afectat reprezintă tot atâtea victorii pe care omul le are în lupta cu deşertificarea. În acest demers, noi, ca autoritate a statului, şi dumneavoastră, ca profesionişti chemaţi să înfăptuiască acest demers, trebuie să luăm alături cetăţenii, iar aceasta este posibil prin conştientizare şi educaţie', a declarat ministrul Apelor şi Pădurilor. Manifestările Internaţionale ale Silvicultorilor, organizate de Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva, s-au desfăşurat joi şi vineri la Băile Felix, sub tema 'Necesitatea adaptării politicilor forestiere la provocările actuale şi viitoare'. La întâlnire au participat specialişti din România, Bosnia-Herţegovina, Polonia, Republica Moldova, Spania, Turcia, Ucraina şi Ungaria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare