Ministrul Apărării, vizită oficială în Turcia. Agenda include războiul din Ucraina
Programul vizitei include mai multe activitați.
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, va efectua, joi şi vineri, o vizită oficială în Turcia, la invitaţia omologului său, Yaşar Guler.
Potrivit unui comunicat al MApN, agenda convorbirilor oficiale include aspecte ale situaţiei de securitate regională în contextul războiului de agresiune al Federaţiei Rusiei împotriva Ucrainei, măsurile adoptate la nivel NATO pentru întărirea posturii de apărare şi descurajare, respectiv problematici care vizează cooperarea în plan bilateral şi cadrul juridic comun, în contextul parteneriatului strategic dintre cele două ţări.
Totodată, programul vizitei ministrului român al Apărării va include vizitarea Agenţiei pentru Industria de Apărare şi a unor facilităţi din domeniu, precum şi depunerea unei coroane de flori din partea delegaţiei române la Mausoleul Anitkabir, unde odihneşte Mustafa Kemal Ataturk, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News