Miniştrii europeni ai Afacerilor Externe sunt împotriva unei intervenţii militare în Siria
Miniştrii europeni ai Afacerilor Externe au avertizat vineri despre tentaţia unei intervenţii militare în Siria, afirmând că o astfel de iniţiativă ar putea declanşa "un incendiu la scară largă".
Orice discuţie privind o intervenţie militară ar fi "contra-productivă", a declarat şeful diplomaţiei germane, Guido Westerwelle, în momentul sosirii la reuniunea informală a miniştrilor europeni de la Copenhaga.
"Trebuie să evităm un incendiu la scară largă", care ar avea "consecinţe într-adevăr dezastruoase pentru regiune, oameni şi lume", a adăugat el.
Fostul secretar general al Naţiunilor Unite, Kofi Annan, care are programată pentru sâmbătă o vizită în Siria, a condamnat toate iniţiativele internaţionale de a înarma rebelii şi a avertizat că o continuare a militarizării ar agrava situaţia, un mesaj transmis deja de câteva săptămâni de către Statele Unite.
Înainte de începerea discuţiilor pentru o conturare a viitorului diplomatic european, unii miniştri au declarat pentru presă, că comunitatea internaţională ar trebui să adopte sancţiuni pantru a pune presiune asupra Damascului, încercând şi o ajutorare umanitară a civililor.
"Sancţiunile au un impact asupra regimului sirian", a declarat ministrul olandez, Uri Rosenthal, în timp ce, conform lui Westerwelle, regimul preşedintelui Bashar al-Assad, este într-o "stare de dizolvare" crescătoare.
"Trebuie să fim răbdători", a declarat ministrul de Afaceri Externe din Luxemburg, Jean Asselborn.
"Din păcate, trebuie să acceptăm faptul că încă există multe victime. Dar o intervenţie militară ar fi mai gravă", a adăugat el.
"Nu vom mai număra morţii în mii, ci în zeci de mii", a declarat Asselborn.
Este urgent să se facă eforturi susţinute pentru a oferi asistenţă umanitară pentru populaţia siriană asediată, dar o intervenţie militară nu este soluţia pentru a oferi un astfel de asistenţă, a declarat ministrul austriac, Michael Spindelegger.
Livrarea de alimente şi medicamente populaţiei în timpul întreruperii luptelor ar fi "posibilă doar dacă toate părţile implicare sunt de acord să respecte acest lucru", a adăugat el.
"Suntem aproape de a ajunge acolo", a menţionat Spindelegger.
Pentru Asselborn, Rusia ar putea semna o rezoluţie umanitară "deoarece nu putem accepta, ca şi membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate, continuarea acestei drame".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News