Data publicării:

Ministerul Muncii a lansat Harta Serviciilor Sociale Licențiate. Proiectul, dezvoltat cu ajutorul GovITHub

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministerul Muncii și GovItHub au lansat vineri Harta Serviciilor Sociale Licențiate, o platformă care integrează toate serviciile specifice fiecărei categorii de grup vulnerabil (copii, persoane cu dizabilități, persoane vârstnice, femei victime ale violenței în familie), disponibile la nivel local, județean și național, a anunțat ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, în cadrul unei conferințe de presă.

Alegeri prezidentiale 2024

"Această hartă era, ca idee, prezentă în Minister, într-o formă anterioară și prevăzute niște proiecte finanțate prin fonduri nerambursabile spre aproape o jumătate de milion de euro", a declarat Oana Țoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, citează Agerpres.

Dragoș Pîslaru a precizat că banii urmau să vină prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA).

Harta oferă o imagine de ansamblu a serviciilor sociale pe care atât instituțiile publice, cât și cele private le oferă diferitelor categorii de grupuri vulnerabile, precum și statistici și informații despre fiecare serviciu în parte.

"Serviciile sociale sunt create în primul rând pentru a servi oamenii în situații de vulnerabilitate și societatea în întregul ei. Este important pentru beneficiari să poată avea acces la informații despre serviciile de la ei din comunitate, județ și chiar cele disponibile în țară, iar pentru cei care îi îndrumă, familie sau asistent social, să le poată alege pe cele mai potrivite nevoilor lor. Acum poți vedea în 3 minute care sunt centrele pentru mamă și copil din orașul tău sau centrele de recuperare, cele pentru vârstnici și centrele de zi, precum și datele lor de contact și capacitatea pe care o au. Am stabilit actualizarea lunară a acestei hărți, procedura obligatorie pentru a asigura și o transparență a sistemului și o mai bună monitorizare a lui", a declarat Oana Țoiu.

[citeste si]

Aceasta a spus că de la începutul anului au fost verificate peste 2.000 de servicii licențiate, 1.400 dintre acestea au fost verificate în procesul de evaluare. De asemenea, Oana Țoiu a menționat faptul că au fost retrase licențe de la 33 de centre care ofereau servicii sociale și dispuse măsuri la peste 500 de centre.

Potrivit reprezentanților ministerului, această platformă este un instrument util în a identifica centrele rezidențiale și de zi, precum și celelalte forme de serviciile sociale specifice fiecărei categorii de grup vulnerabil. Fiecărui serviciu social în parte îi sunt prezentate datele de contact, adresa, furnizorul acreditat de care aparține, activitățile pe care le desfășoară, dar și capacitatea de care dispune.

De asemenea, datele ministerului arată că, în România, sunt licențiate în prezent 2.550 de servicii sociale și 2.947 de furnizori acreditați. Din totalul serviciilor licențiate, 1.396 sunt publice și 1.154, private. De la începutul acestui an au fost licențiate 1.477 de servicii noi. Toate aceste servicii sociale, acordate de furnizori acreditați, se regăsesc în Harta Serviciilor Sociale Licențiate, dezvoltată cu ajutorul GovItHub și gestionată de Ministerul Muncii.

Harta este în versiune Beta și include serviciile licențiate până la 1 octombrie 2016, urmând a fi completată și îmbunătățită până la sfârșitul anului, și apoi actualizată lunar, printr-o procedură instaurată prin Ordin de Ministru. Utilizatorii pot contribui la acuratețea datelor prezentate pe www.harta-furnizori.mmuncii.ro și pot trimite observații și propuneri de îmbunătățire a platformei la adresa de email [email protected].

Cum utilizez harta? Pe pagina principală a platformei se regăsesc mai multe filtre care spijină utilizatorul în navigarea acesteia. În funcție de informațiile căutate se pot aplica unul sau mai multe filtre. Primul filtru este legat de poziționarea geografică, la nivel de județ. În mod practic, selectând unul dintre județe, harta va arăta toate serviciile sociale ce se află pe raza acelui județ. Următoarele filtre țin de tipul și categoria de serviciu social, așa cum au fost stabilite în Nomeclatorul Serviciilor Sociale. În total sunt 24 de tipuri de servicii sociale și 71 de categorii de servicii. Fiecărui tip de servicii sociale îi sunt atribuite unul sau mai multe categorii de servicii. Pentru a selecta categoria de serviciu social, trebuie mai întâi selectat tipul, iar apoi harta va genera căutările după filtrele alese. Forma de organizare a serviciului social este un filtru care diferențiază centrele rezidențiale de centrele de zi, de locuițele protejate, de unitățile de îngijire la domiciului etc. În total sunt 9 forme de organizare, după care se poate filtra o căutare. Ultimul filtru este dedicat categoriilor de beneficiari cărora li se adresează serviciul social. Beneficiarii sunt împărțiți pe categorii de vârstă, de la copii la persoane vârstnice. Ministerul Muncii, împreună cu autoritățile din subordine, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD) acordă licențe de funcționare sau provizorii pentru serviciile sociale din domeniul propriu de activitate. În România, sunt licentiate în prezent 2.550 de servicii sociale și 2.947 de furnizori acreditați. Din totalul serviciilor licențiate, 1.396 sunt publice și 1.154, private. De la începutul acestui an au fost licențiate 1.477 de servicii noi. Toate aceste servicii sociale, acordate de furnizori acreditați, se regăsesc în Harta Serviciilor Sociale Licențiate, dezvoltată cu ajutorul GovItHub și gestionată de Ministerul Muncii. Harta este în versiune Beta și include serviciile licențiate până la 1 octombrie 2016, urmând a fi completată și îmbunătățită până la sfârșitul anului, și apoi actualizată lunar, printr-o procedură instaurată prin Ordin de Ministru. Utilizatorii pot contribui la acuratețea datelor prezentate pe www.harta-furnizori.mmuncii.ro și pot trimite observații și propuneri de îmbunătățire a platformei la adresa de email [email protected].

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel