MINISTERUL JUSTIȚIEI, comunicat după întâlnirile cu Hans Klemm și Laura Codruța Kovesi
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Ministerul Justiției a transmis în ce au constat întâlnirile cu Hans Klemm și Laura Codruța Kovesi de astăzi. 

”Astăzi, 27 martie 2017, domnul Tudorel TOADER, ministrul justiţiei, a avut o întâlnire cu doamna Laura Codruța KOVESI, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, la sediul ministerului. În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte privind activitatea instituţională a Direcției Naționale Anticorupție.” transmite Ministerul Justiției cu privire la întâlnirea cu procurorul șef al DNA. 

În ceea ce privește întâlnirea cu Hans Klemm, sursa citată transmite: ”În cursul zilei de astăzi, 27 martie 2017, domnul Tudorel TOADER, ministrul justiției, a primit la sediul ministerului, vizita E.S. domnul Hans KLEMM, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. Cu această ocazie, cei doi oficiali au discutat aspecte referitoare la cooperarea bilaterală pe teme de justiție, inclusiv derularea unor proiecte comune, printre care și colaborarea oferită de către SUA în domeniul recuperării prejudiciilor provenite din infracțiuni. De asemenea, a fost reiterată deschiderea părții române în ceea ce privește schimbul de experiență cu partenerii americani, precum și furnizarea de expertiză din partea acestora. Vizita de astăzi a constituit un bun prilej pentru consolidarea relațiilor de cooperare și colaborare dintre cele două state.”

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel