Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 1,75 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat luni peste 1,75 de miliarde de lei de la băncile comerciale, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, plasată la licitaţie prin intermediul Băncii Naţionale a României.
Titlurile de stat au scadenţa la un an, iar nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea este de 6,88%. Nivelul mediu ponderat al ratei discount-ului a fost de 6,43%, scrie Agerpres.
Valoarea totală a emisiunii a fost de un miliard de lei, iar cererea totală din partea celor 12 bănci care au participat la licitaţie a fost de 3,43 miliarde lei.
La licitaţie au depus oferte de cumpărare de titluri de stat 12 bănci - Alpha Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank România, ING, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank.
Ministerul Finanţelor Publice vrea să împrumute 4,5 miliarde de lei de la bănci în aprilie, prin şase emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate pe site-ul MFP.
În primul trimestru din 2011, volumul împrumuturilor de la bănci a fost de 15,16 miliarde lei, încadrându-se în programul anunţat de 15-17 miliarde lei. În 2010, MFP a împrumutat de pe piaţa internă peste 41 miliarde de lei, după ce, în 2009, a atras aproape 65 de miliarde de lei.
Pentru trimestrul II al anului 2011, MFP vrea să împrumute un volum indicativ cuprins între 13 şi 15 miliarde lei, reprezentând emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă.
Deficitul bugetar programat pentru anul 2011 şi agreat în cadrul pachetului financiar cu FMI şi Uniunea Europeană este de 23,953 miliarde lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News