Data publicării:

Ministerul Educației susține accesul studenților la credite acordate de BEI. Cîmpeanu: Va facilita studiul în universități

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Ministerul Educației, Sorin Cîmpeanu
Ministerul Educației, Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a avut, azi, o întrevedere cu vicepreședintel Băncii Europene de Investiții (BEI), Christian Kettel Thomsen, care a ajuns la București, alături de o echipa BEI (Banca Europeană de Investiții).

"Am primit, astăzi, la Ministerul Educației, vizita vicepreședintelui Băncii Europene de Investiții (BEI), Christian Kettel Thomsen - însoțit de o puternică echipă a BEI. Reuniunea a fost un follow up al dialogului cu conducerea BEI, dialog pe care l-am inițiat la Luxemburg în urmă cu o lună. La întâlnirea de astăzi, organizată în format hibrid, au fost prezenți rectori și membri ai echipelor de conducere a 30 de universități din România, dar și reprezentanți ai uniunii studenților din România", anunțat ministrul Cîmpeanu.

Temele de discuție au vizat programele de investiții ale BEI: schema de împrumuturi pentru studenți și programul de investiții pentru universitățile din România.

"Programul de garantare a schemei de împrumuturi pentru studenți, prezentat de echipa Fondului European de Investiții (FEI), divizie a BEI, vizează îmbunătățirea accesului la educație și beneficiază de fonduri europene prin programul Invest EU. Programul se aplică prin parteneriate încheiate exclusiv de universități sau grupuri de universități cu FEI și vizează sprijinirea studenților pentru a studia în universități din țara noastră. De acest program pot beneficia atât tineri din România, cât și din alte state UE sau non–UE. Prin grupul-țintă vizat, programul propus poate constitui un factor relevant pentru dinamizarea procesului de internaționalizare a universităților din România", a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Buget de 100 milioane euro pentru programul de investiții al BEI pentru universități

Programul de investiții al BEI pentru universități, aflat în implementare, are un buget de 100 milioane euro. Se derulează pe baza acordurilor de împrumuturi încheiate de BEI cu Universitatea Politehnica din București (2019), Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca (2020), Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (2020) și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2022). În prezent, se află în evaluare aplicația depusă de Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie din Târgu Mureș.

"În a doua jumătate a anului 2022 va fi lansat un nou program de investiții adresat universităților, cu un buget de până la 150 milioane euro. Proiectele ce urmează să fie finanțate în cadrul acestui program vizează construcția, extinderea, renovarea și reabilitarea infrastructurii universitare. Dialogul va continua la nivel tehnic, iar Ministerul Educației susține toate inițiativele care contribuie la dezvoltarea învățământului superior și asigură sprijin studenților", a anunțat ministrul Educației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel