Ministerul Agriculturii. Daea, acord cu FEI, pentru fermieri
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, semnează, marţi, acordul cu Fondul European de Investiţii (FEI), care prevede implementarea unui instrument financiar de creditare, derulat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, prin care se facilitează accesul la finanţare al fermierilor şi întreprinzătorilor din mediu rural.
Alocarea PNDR este de 93,8 milioane euro.
La eveniment vor fi prezenţi Hubert Cottogni, director în cadrul FEI, şi Maria Gafo Gomez Zamalloa, şef adjunct de unitate în cadrul Comisiei Europene, DG Agri.
FEI este o instituţie financiară internaţională, parte a Grupului Băncii Europene de Investiţii, specializată în finanţarea de risc pentru IMM-uri. FEI sprijină obiectivele UE prin favorizarea inovării, a cercetării şi dezvoltării, a antreprenoriatului şi a creării de noi locuri de muncă, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News