Minifotbal: România, calificată în sferturile Cupei Mondiale din Australia
Selecţionata României, fostă campioană europeană, s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de minifotbal, care are loc la Perth (Australia), după ce a surclasat Guatemala cu scorul de 10-0 în optimile de finală.
Golurile echipei antrenate de Virgil Bejenaru au fost marcate de Răzvan-Alexandru Plopeanu, Toma Vincene (două), Mircea Ciprian Ungur, Sebastian Petrişor Vasile, Stelian Stancu, Andrei Cosmin Balea, Laszlo Klein (portar) şi două autogoluri. România a câştigat grupa cu trei victorii, 10-0 cu Nigeria, 3-1 cu Ucraina şi 2-1 cu Liban.
În sferturi, România va întâlni miercuri echipa gazdă, Australia, care a dispus cu 2-1 de Arabia Saudită, în alt meci din optimi. România a cucerit primele şase titluri europene la acest sport, iar anul trecut a fost finalistă. La Cupa Mondială, tricolorii au ocupat locul al treilea în 2015, la prima ediţie, iar în 2017 au pierdut în optimi, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News