Data publicării:

Militari, decorați de Iohannis la propunerea lui Fifor

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele de decorare a unor cadre militare care au participat la misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan, printre care se numără şi Ionel T. Buzea şi Ionel Gh. Toma, care au fost răniţi. 

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a conferit Medalia Naţională "Serviciul Credincios" clasa a III-a, cu însemn de război, pentru militari, caporalului clasa a III-a Buzea T. Ionel şi caporalului clasa a III-a Toma Gh. Ionel, "în semn de recunoştinţă şi apreciere a profesionalismului, curajului şi spiritului de sacrificiu dovedite în executarea unei misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan, în timpul căreia au fost răniţi". 

De asemenea, preşedintele Iohannis a conferit Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler, cu însemn de război, pentru militari - sublocotenentului Claudiu Ş. Mechno, Medalia "Bărbăţie şi Credinţă" clasa I, cu însemn de război, pentru militari - plutonierului major Costel D. Alexe şi sergentului major Daniel S. Păltinuş şi Medalia "Bărbăţie şi Credinţă" clasa a II-a, cu însemn de război, pentru militari - caporalului clasa a III-a Iulian-Cătălin N. Vlăsceanu. 

Aceştia au fost decoraţi "în semn de recunoştinţă şi apreciere a profesionalismului demonstrat în timpul executării unei misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan". 

Decorările au fost făcute la propunerea ministrului Apărării Naţionale, Mihai Fifor, se mai arată în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel