Militar român, ucis în Afghanistan. Klaus Iohannis, mesaj: Transmit condoleanţe familiei
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis condoleanţe familiei soldatului român ucis în atentatul de joi de la Kabul.
"Îmi exprim întreaga compasiune pentru pierderea vieţii militarului român care a decedat, în această dimineaţă, în Kabul, Afganistan, în urma unui atentat terorist executat cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra autovehiculului pe care-l conducea. Armata României este şi va continua să fie o instituţie fundamentală a naţiunii noastre, care merită recunoştinţa şi preţuirea tuturor românilor şi care-şi va face în continuare datoria, alături de aliaţii şi partenerii noştri, pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Prezenţa militarilor români în Afganistan, ca şi în alte teatre de operaţii, este o dovadă a statutului României de furnizor de securitate şi stabilitate şi o componentă importantă a apartenenţei noastre la comunitatea euroatlantică. Transmit condoleanţe familiei îndoliate şi le sunt alături în aceste momente dureroase", se arată în mesajul preşedintelui, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Militarul a murit în urma unei explozii generate de o maşină capcană, în timp ce se afla într-o misiune de patrulare, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News