Data publicării:

Milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, aruncate în SUA

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Statele Unite irosesc milioane de doze de vaccin Covid-19, chiar dacă penuria afectează multe părți ale lumii, scrie The Guardian.

Cel puțin 15 milioane de doze au fost aruncate în SUA între martie și septembrie, potrivit unei analize CDC. O investigație separată a constatat că 1 milion de doze au fost aruncate în 10 state între decembrie și iulie.

Statele continuă să arunce vaccinurile nefolosite. Louisiana a aruncat 224.000 de doze nefolosite de vaccinuri Covid - o rată care aproape că s-a triplat de la sfârșitul lunii iulie, chiar dacă un al patrulea val al virusului a pus stăpânire pe acest stat. Unele dintre dozele pierdute provin din flacoane deschise și neconsumate în întregime, dar mai mult de 20.000 de vaccinuri au expirat pur și simplu.

Mii de doze se pare că sunt irosite în fiecare zi în Wisconsin. În Alabama, mai mult de 65.000 de doze au fost aruncate; în Tennessee, sunt aproape 200.000.

Dozele irosite reprezintă o mică parte din numărul de vaccinuri administrate în aceste state - în Louisiana, de exemplu, au fost folosite cu succes 4,4 milioane de doze.

Informațiile vin în timp ce milioane de oameni din întreaga lume așteaptă primele doze. Doar 1% din populația țărilor cu venituri mici a primit primele vaccinuri până în luna iulie, în comparație cu mai mult de jumătate dintre cei care trăiesc în țările cu venituri ridicate.

Cele mai multe doze, din farmacii

Multe dintre dozele aruncate provin din farmacii. În luna mai, două lanțuri de farmacii irosiseră mai multe doze decât statele, teritoriile și agențiile federale din SUA la un loc, adică aproape trei sferturi din dozele aruncate. În prezent, cel puțin 7,6 milioane de doze aruncate provin de la patru mari farmacii: Walgreens, CVS, Walmart și Rite Aid.

Înainte de luna iunie, puțin peste 2 milioane de doze s-au irosit, potrivit NBC News. Dar, în timpul verii, numărul a crescut de șase ori, pe măsură ce dozele au expirat și vaccinările au scăzut.

Joe Biden a promis să vaccineze 70% din lume în următorul an și s-a angajat să doneze câteva milioane de doze pentru a fi utilizate în străinătate. Dar, între timp, multe țări se străduiesc să ofere vaccinuri celor mai vulnerabili și celor care lucrează în prima linie a pandemiei, în timp ce americanii refuză imunizările, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel