MIliarde de euro pentru agricultură, de la UE. Fermierii români, plătiţi pentru dezvoltare
România ar putea beneficia de până la 4 miliarde de euro pentru eco-scheme în viitoarea Politică Agricolă Comună.
România ar putea beneficia de un buget cuprins între 2,7 miliarde de euro și 4,08 miliarde de euro, pentru eco-scheme, în viitoarea Politică Agricolă Comună. Declarația a fost făcută de Mihail Dumitru, Director General adjunct în cadrul DG AGRI, invitat la evenimentul organizat de eurodeputata Carmen Avram, marți, 8 decembrie.
Deși Comisia Europeană nu a prevăzut, în propunerea inițială, ca o parte din bugetul Pilonului I să fie alocată eco-schemelor, Parlamentul European a propus, în mandatul său, un procent de 30%, în timp ce Consiliul, 20%. Odată finalizate trialogurile, fermierii români ar accede la miliardele de euro, care ar suplimenta valoarea subvențiilor de bază.
„Ce este o eco-schemă? Comisia a propus ca aceste eco-scheme să fie un element nou în cadrul Pilonului I. Deci, o să fie o plată care apare în cadrul sistemului de sprijin al plăților directe, astfel încât fermierii să aibă un element de incitare să adopte practici noi, practici care să contribuie la aceste obiective de gestiune durabilă a resurselor. Înseamnă că dacă fermierii vor să facă mai mult, vor fi plătiți să facă mai mult. Eco-schemele, deci, vor fi niște plăți care se vor adăuga în plus față de plata pe hectar, cu care fermierii sunt obișnuiți, pentru a face aceste lucruri noi”, a explicat Mihail Dumitru, Director General adjunct în cadrul DG AGRI, la un eveniment organizat de europarlamentarul Carmen Avram.
„Deși statele membre vor trebui, în Planurile Naționale Strategice, să își definească eco-schemele în funcție de nevoile și specificul sectorului agricol, Comisia Europeană a avansat o listă indicativă cu patru domenii: agrosilvicultură, agroecologie, agricultură de precizie și tehnici de sechestrare a carbonului în sol” a mai declarat Mihail Dumitru, Director General Adjunct al DG AGRI.
UE pune condiţii, dar ţine cont de situaţii punctuale
În ceea ce privește reducerea cu 50% a consumului de pesticide și îngrășăminte și, pe de altă parte, mărirea suprafeței agricole cultivată în regim organic la 25%, Mihail Dumitru a dat asigurări că se va ține cont și de situația din fiecare țară: „Fără îndoială că noi vrem ca fiecare stat membru să contribuie la acest efort, dar acest efort va fi dimensionat și în funcție de situația specifică din statul membru. În domeniul reducerii consumului de îngrășăminte, România va trebui să facă, probabil, un efort mult mai redus decât alții, pentru că noi suntem sub media consumului de îngrășăminte la nivel european. Dar, dacă vorbim de agricultura organică, suntem foarte departe de această țintă de 25% din suprafață.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News